Umezeală

Prima seară a primăverii a fost
ca şi când ai face dragoste în noaptea de Paşti.
Erau ceva mai mult de 17 ani, da,
însă şi pe-atunci tot la fel ar fi spus.

Între aceste două nopţi se afla un pahar gol
în care avusese mai înainte-un vin aşa de înţepător
de parcă ai fi adus de pe stânci umede butoaiele
și-ai fi purtat tocuri.

Holiday

Vara era prea rece, după cât aşteptaseră,
 umerii sub umbrele se rostogoleau ca-n Utrillo;
s-au întâmplat, de asemenea, lucruri purtând cu sine ghemotocul acela
care se mişcă încolo şi-ncoace când nu poți face rost de un poncho-n octombrie.



Şi totuşi, pe lângă tine treceau una, şi imediat alta
femei cu împletituri imposibile,
iar parcul se comporta tot timpul ca o pădure plină de rouă
unde, la o pensiune în care ai la discreție plăcintă cu afine
adormi fără să ştii când, între cearşafuri scrobite.

Grădina mătuşii Kaitlin

Când a venit primăvara
mătuşa Kaitlin a plantat în şir drept crini albi şi mulţi trandafiri
şi a început să citească seara poezii cu rimă împerecheată,
scandând comme il faut ritmul trohaic.

Însă pe la începutul nepăsătorului iunie,
când grădina împrumutase o idee din respiraţia unui câine ce doarme adânc,
am văzut-o plecându-se până la pământ în mijlocul straturilor
şi căutând cu ochii-ngustaţi ceva care semăna mult cu nişte seminţe de mac.

Privitorii

Primăvara trecea, la fel cum trecuse repede, printre salcâmi
trenul în care-am urcat zâmbitori;
oprind în gări mici, cutezând fiecare spre o metropolă,
ne-am gândit fiecare să dăm o anumită petrecere
la care cei mai mulți au dat buzna să patineze,
alții s-au îndrăgostit imediat văzând un bujor,
și-au fost printre noi, bineînțeles, și aceia
cu ochi foarte ficși, de violonist,
care-au observat primii că se făcuse târziu
și c-am oprit într-o haltă.

Cei mai mulți s-au grăbit să vadă cum sunt noaptea pe șine patinele,
alții și-au luat cu ei petalele scuturate ale bujorilor,
iar ceilalți au rămas să privească toate acestea
sorbind dintr-o cafea în care se reflectau, parcă, lumini
 sub care se trezesc străzile dimineața în orașele cele mari.

Maree

Ştiam întotdeauna când se hotăra să meargă acolo
- avea zâmbetul celui ce a convins un copil să adoarmă
şi privirea cuiva care urmăreşte o barză spre lizieră.

Uneori, când mă gândeam că avea să tresară
îi zăream haina strecurându-se repede între fiorduri
şi-l aşteptam în locul plin de alge împăturite şi solzi,
iar razele îmi uscau sarea pe tălpi si pe buze.