vineri, 28 septembrie 2012

Zăgazul










Raniţa tatei a fost mai mereu grea
- ţin minte că mi se rătăceau degetele printre ciocolată şi marţipan -,
mă ajutam de o pereche de sandale albastre din cauciuc
să-mi amuţesc paşii, când aşteptam.

Şi mai ştiu că nu am mai văzut o ploaie ca atunci,
 îmi făcusem din mâini streşini;
când a venit, am ţipat ca la o-nmormântare
- niciodată n-a fost mai mirat şi mai trist
- iar marţipanul era ud de tot.


Blog Archive

Persoane interesate

Despre mine

Fotografia mea
mono no aware-conceptul nipon care m-a preocupat, poate, cel mai mult, cu a sa "evanescenţă a lucrurilor"
Un produs Blogger.