Trunchiat

Poveștile îi erau uneori întrerupte
- își umezea buzele foarte uscate
sau își frământa degetele în poală;
apoi ridica întotdeauna privirea
spre un loc în care, bănuiam,
trunchiurile istorisirilor ei
se aliniau ca-ntr-o grădină pariziană.

Se poate să mă înșel, e posibil
ca acolo să nu fi fost arbori
- dar ce pot spune sigur este că,
imediat ce revenea lângă mine,
se așeza foarte dreaptă în scaun
și-mi cerea cu un glas hotărât
să-i arăt florile.

Reverii

Scaunul ieșise din noapte și lăsase acolo toate amintirile zilei
- clipa aceea, pe care nu se aștepta s-o-ntâlnească
îmbrăcase marginile de lemn, se lăsase apoi ca o husă,
iar în moliciune ea curând și-a dat seama
că nu vrea decât să se așeze mai bine.

Mâinile i s-au lungit,așadar, și i s-au așezat pe talia caldă,
mai trebuia doar pleoapele să le-nchidă o idee mai strâns
- când aerul a fost plin de stridențe-aurii:
fluturii de os, din brățara albastră
se chemau, se-nălțau și dansau iute sub lampă.

Se făcuse iar noapte.

Iglu

Știam că drumurile prea lungi o obosesc în ultima vreme,
așa că am rugat-o să facem doar câțiva pași, în jurul podului
- acolo se vedea gheața limpede, luminoasă ca un condur de argint.

Ea m-a strâns cu putere de braț, povestindu-mi din nou
despre iarna în care mă găsise adormită-n zăpadă
și cum i-am vorbit, apoi, zile-ntregi despre peșteri.