Poveste printre fulgi

S-a întâmplat într-o noapte de iarnă,
cu foarte mulţi fulgi,
cu un om care sărea peste temelia unui om de zăpadă
şi cu un om de zăpadă.


Omul care se pricepea ca nimeni la tumbe
îi făgăduia celui care îl asculta cuviincios
un trai subţire, ca imediat ce ai făcut baie:
mirosul de mărgărit, să poată afla sticla,
un halat căruia să-i şoptească la fel ca iubitei
"Ce mult mi-ai lipsit!",
vârful degetelor şi tălpile - prinse-n perniţe.


La toate acestea, cel care încă nu putea să îmbrăţişeze
i-a răspuns cu o reverenţă din temelie
- cel puţin aşa mi s-a părut, printre fulgi.

Povestea omului înţelept

Povestea aceasta traversa hârtia moale a unui manuscris puțin îndoit
și-a fost scrisă după mai multe zile de pomină.


Ea zicea că într-o iarnă anume
tot ce purtaseră cu ei oamenii
gleznele, ochii, până şi rulada cu zmeură
se făceau ivorii
iar urmele plugurilor abia se vedeau.

Povestea omului bătrân

Câteodată, când e iarnă şi dimineaţă
pe strada pustie apare un om
care merge cu pas rar, aproape topit
şi se opreşte să ia zăpadă-ntre degete,
şi parcă-i totdeauna uimit că ele se colorează cu roşu,
se mai uită o dată, şi surâde apoi, de parcă ar asculta
cu acel surâs cu care căutăm păsările când cântă.


Apoi,un unghi drept mă face să-l mai zăresc doar o clipă,
iar atunci văd că nu şi-a pus nici mănuşi, nici fular.