Ierni la rând avusesem aceeași dorință:
ca, fie și pentru o singură clipă,
mâinile mele să devină niște ace scânteietoare
în acel drum cu trunchiuri de zadă
pe care ea pleca de la mine doar noaptea,
pierzându-se atât de repede-n întuneric,
încât rămâneam fără glas.
Astăzi m-am trezit, aveam dorul acela
- îmi lăsase ceva la fereastră, probabil călcase ușor:
- o oglinjoară cât palma, cu ramele de lemn argintat.
