duminică, 30 decembrie 2012

Iernile (III)





Ierni la rând avusesem aceeași dorință:
ca, fie și pentru o singură clipă,
mâinile mele să devină niște ace scânteietoare
în acel drum cu trunchiuri de zadă
pe care ea pleca de la mine doar noaptea,
pierzându-se atât de repede-n întuneric,
încât rămâneam fără glas.

Astăzi m-am trezit, aveam dorul acela
- îmi lăsase ceva la fereastră, probabil călcase ușor:
- o oglinjoară cât palma, cu ramele de lemn argintat.

Blog Archive

Persoane interesate

Despre mine

Fotografia mea
mono no aware-conceptul nipon care m-a preocupat, poate, cel mai mult, cu a sa "evanescenţă a lucrurilor"
Un produs Blogger.