Lebăda albă din Pădurea neagră (dintr-o pagină de jurnal)

"N-am scris aici - acum câteva luni, am găsit un loc peste stradă de şcoală unde nu sunt deranjată de copii, de oameni sau de gânduri practice, şi îl pot folosi în pauza mare; e o inspiraţie de vreo 20 de minute, iar apoi expir uşurată, pare mai veselă ora dup-aia, parcă e un şuierat de dragon, cu flăcări pe nas şi pe gură.
Dispensarul veterinar de acolo e foarte vechi şi scorojit, păstrează insemnele celuilalt regim, cred că ar fi o găselniţă excelentă pentru Tarkovsky sau pentru noile filme mizerabiliste româneşti. Aici e, poate, rădăcina faptului că în preajma lui mă asaltează secvenţe din copilăria mea fericită şi densă, pe care o văd tot mai mult ca pe-un balon gata să se spargă.
Azi am fost iar acolo - ca de obicei, rumoarea se duce, mă uit doar la pantofi,aud doar fusta răscolind iarba - şi devin atentă.
Mă gândeam, mergând, la pădurea primilor mei ani, la bucuria aproape isterică cu care îmi apropriam toate virginităţile închipuibile şi îmi mâncam pacheţelul tăifăsuind cu o lebădă. Şi, mergând eu aşa, am rămas încremenită ca Făt-Frumos după ce l-a părăsit calul şi a deschis cutia ruginită din ruina vechiului castel: o pungă albă, de plastic, foşnea între ierburile uscate, iar pe fereastra dispensarului se profila, neagră, pădurea.
Nu ştiu să scriu despre astea mai bine, însă nici nu vreau mai mult pentru azi."


...

Albastru (pagină dintr-un jurnal)

"I-am scris prietenei mele din O. despre cum s-au aşternut frunzele aici şi despre ciorapii cei albaştri pe care i-am găsit la solduri - îmi era teamă că o să uit; când tac, uit, şi apoi o iau de la capăt cu tăcerea. Prietena mea F. mi-a spus că asta e din cauză că sunt Taur, iar pe Tauri nu-i deranjează că lucrurile se repetă, numai că mi-e greu să-mi imaginez pe cineva care să nu-şi dea seama că lucrurile se repetă; în fine. Dar, dacă tot n-am o miză mai serioasă, vreau să cred că tac pentru a-mi reaminti, când, ca să fiu sinceră, nu mă prea interesează toate chestiile astea, i-am scris dintr-un fel de estetism impudic, cam grosolan pentru gustul meu, sper să nu-şi dea seama. Dar o ştiam îndrăgostită de stepa rusească şi de frig, ştiam că-şi va imagina imediat gestul meu de profesoară la tablă, arătându-i mestecenii galbeni; şi, apoi, poate, pulpa mea albastră încolăcind unul dintre trunchiurile argintii, şi felul în care, netam-nesam, o sărut câteodată pe buze, în lumina înnălbită a zilei, înroşind-o.
Ca să fiu sinceră, nu i-am scris nimic, nu am avut timp, abia am apucat să mă gândesc o clipă la ea, are o bonetă albastră, care îmi place mie, iar mestecenii cred că i-am luat dintr-un roman cu imagini puternice, de cine ştie când. Şi totuşi, să scriu ca să nu uit - îi trimit mâine ciorapii, cu aerele mele de mister şi pompoşenie îi spun că sunt un robinet deschis în tâmpla mea, pic-pic..."


...