Lumină de august

Ferestrele ei erau întotdeauna deschise
- şi, din câte ştiu, storuri nu şi-a pus niciodată -
când mă chema, mi se părea că îmi explică o diagramă
- iar daca-ncercam să-nţeleg, se topea în lumina de august.

Moliciune şi iasomie ieşeau din încheieturile ei,
strângea în pieptănătură umbrele serii,
o ajutam să întindă cearceafurile
şi plecam cât mai târziu cu putinţă,
făcând pe stradă gesturi nebune.

Faraonul

Lui îi plăcea să se joace cu brăţările mele
- fără să-mi spună vreodată, mă trezeam cu câte-o piramidă de-argint
şi o ţineam ascunsă-ntre palme
vreme îndelungată.

Ne-am revăzut tot mai rar
- ştiam că ce se-ntâmpla nu ne va da vreun răgaz -
reuşiserăm să punem totul la adăpost.

Nopţile

Era o fată despre care se spunea că s-a născut sub zodia strălucirii
- razele primiseră permisiunea să o trezească devreme,
când nu ştiai ce să-i spui te pomeneai înşirând şotii
şi umblai mult până să-i găseşti un dar
care să pară, cât de cât, o oglindă aşezată sub cerul de iulie.

De aceea nu mică le-a fost mirarea
când au descoperit la ce ore adormea ea.