Dimineţi de octombrie, şi cum credeam noi
că putem urca dealurile doar
luând pe un deget ciocolată topită în ibricul de-aramă
( întotdeauna ni se părea c-avea un gust un pic amărui
şi respiram grijuliu
de teamă să nu se usuce prea repede ).
Din tren nu ne dădeam seama cum trebuie
dacă ciulinii stăteau cu adevărat drepţi
ori erau prinşi în cercurile pe care le făcea iazul,
dar mi-amintesc sigur
cum am mers într-o zi în pădure
să căutăm păducel fraged - aşa ne spusese mai demult tata,
şi cum scorburile cu ochi la fel ca orele de sub dimineaţă
ne-au insotit.
