marți, 10 ianuarie 2012

Prima ninsoare (dintr-o pagină de jurnal)












" Am vorbit azi, după mult timp, cu V. Din nou, aceeaşi tăcere înainte să ne despărţim, o tăcere de primă mână - asta nu mi se mai întâmplă decât atunci când ninge în fiecare an prima dată şi mă aşez la fereastră.
Îmi place s-o chem pe la mine, să măresc temperatura la termostat, să pregătesc ceainicul cu mişcări răbdătoare şi să scot din dulap ciocolata cea mai fină, şi cea mai amară, care îi place ei. O aştept, vorbim mult, sorbim boluri nenumărate, până când plantele de ceai se golesc de toate poveştile şi lumina moare, în staniolul răvăşit. Atunci, ca la o chemare, ne îndreptăm spre hol, nimic nu mai poate sparge tăcerea, eu îi ţin întotdeauna paltonul, într-un fel de îmbrăţişare nespusă,la fel cum nici ea nu mi-a spus niciodată cât de mult îi lipseşte gestul ăsta, deşi eu ştiu.
Şi astăzi o ascultam vorbind, cuvintele ei, albite de ger, riguroase, fără nimic irosit, te întrebi dacă le mai spune, aşa, şi altcuiva, aş fi luat-o cu mine şi aş fi rămas cu ochii închişi, cum fac iarna, cu hainele luate de-afară, nu m-aş mai fi despărţit.
Dar, în timp ce scriu, simt şi gândesc pe fundalul ăsta de alb sâcâitor, îmi dau clar seama că asociaţiile pe care le fac în legătură cu V. nu sunt spontane şi au la bază şi ceva livresc. Nu uit nicio clipă că e îndrăgostită de poemele lui Ivănescu, că îşi prelucrează toate fotografiile alb-negru, că şi-a transformat casa într-un zigurat impecabil, dungat de un furnir de abanos ce te face să fii singur, undeva într-o câmpie înzăpezită, cu arbori rari. Şi tac în faţa lui V. cum tac în faţa ninsorii, ştiu că orice cuvânt al meu s-ar auzi mai tare, un gest necontrolat ar răni copacii - şi nu ar mai fi iarnă nicicând. Iar pentru asta, cred acum, nu există decât două soluţii: să scriu ca Ivănescu sau să înceapă iarăşi să ningă şi noi să ne aşezăm la fereastră. "


...

luni, 9 ianuarie 2012

Anunţ




Ceea ce m-a obosit pe mine
a fost că a trebuit mereu să-mi fac loc,
să îndepărtez lucruri,
să am încredere în gravitaţie
şi să-mi împart viaţa în ani.
(Eu, cu însuşiri excepţionale de plantă,
nici măcar pretenţia unei ferestre nu mă bântuia,
iar dacă era vorba de plăceri sau de oameni,
nu zic nu, i-aş fi încântat bucuroasă o clipă
- pentru cine era interesat).

Şi-ncă de la-ntâlnirea cu ştiinţa am priceput
că cel mai mult de furcă îmi vor da ecuaţiile
- toate gradele lor şi termenii greu de aflat,
din care a trebuit să dau examen.

Nu că aş avea acum vreo pretenţie
- anunţ doar că sunt obosită,
obosită aşteptând să se pună egalul,
obosită aşteptând încântarea
- pentru cine e interesat.


...

duminică, 8 ianuarie 2012

Visul




Azi-noapte am visat o iubire
- era albă, uşoară şi strălucea la răstimpuri,
când ne atingeam mâna din întâmplare,
sau când vedeam o floare pe drum, din senin.

Imaginile sunt oarecum şterse,
nu aş putea, la trezire, să-ţi descriu chipul,
nici cuvinte prea mari nu cred că-mi spuneai,
însă mă simt cumva limpede şi mai pregătită
să adorm iarăşi.


...

Blog Archive

Persoane interesate

Despre mine

Fotografia mea
mono no aware-conceptul nipon care m-a preocupat, poate, cel mai mult, cu a sa "evanescenţă a lucrurilor"
Un produs Blogger.