Little Lady (III)

Micuţa doamnă locuieşte
la câţiva centimetri de fiecare lucru
(orice cuvânt despre ea
o face să plece şi mai departe)
- şi îmi imaginez tot mai des
cum arată când doarme.

Însă cele mai multe lucruri le aflu
când în privirile ei nu mai e nimeni
- atunci mă apropii şi mă gudur ca şi chiciura
lunecând pe obraji.


....

Little Lady ( II )

Această micuţă doamnă
cu trupul străbătut de vânt
nu uită nicicând să stea dreaptă
şi să-ţi dea noi idei despre graţie.

Dac-ai avea un ochi de cameră video,
pus lâng-al unui ciclop din Elada,
poate c-ai zări, pentru o secundă,
calea pe care a străbătut-o.

Dar toate astea-s nişte încurajări
pentru a crede că ştii ceva despre ea,
în timp ce-ţi zâmbeşte
- desigur, condescendent.

- Micuţa doamnă, atât de tăcută.


...

Little Lady ( I )

Micuţa doamnă
străbate câmpiile cu părul ei galben
în iulie sau noiembrie,
îşi lasă zâmbetele la vedere
şi nu-i e nicicând teamă
(nu rosteşte, de fel, întrebări).

Micuţa mea doamnă
pleacă doar câte puţin, spre apus
- şi atunci inima îmi bate repede,
aşteptând noaptea, să o strâng în braţe.


...

Ab ovo, prin foc şi fum (dintr-o pagină de jurnal)

"Ieri, am dat foc frunzelor uscate de nuc, aşa cum facem în fiecare toamnă. N-am ştiut niciodată să numesc secretul fascinaţiei pe care o exercită asupra mea focul frunzelor - cu atât mai mult cu cât flăcările, încremenind, bachelardian, totul în tine, nu se văd, în acest caz, decât pentru câteva minute fragile, la început, după ce torni benzina; apoi, totul e fum - deşi, e drept, nici dragostea mea pentru fum nu e o bagatelă, fără rezonanţe adânci în căptuşeala-mi prostesc-plăcut-exaltantă.
Ieri însă, fata pe care mama a chemat-o să ne ajute la autodafe, după ce m-a făcut să fiu ruşinată de puţinătatea vigorii mele trupeşti, adunând ea singură cu braţe gracile munţii şiroitori de ruginiu, m-a avertizat părinteşte să "fiu atentă, fiindcă focul de frunze e foarte periculos: arde înăuntru; şi, chiar şi după mult timp, continuă să mocnească, cu toate că pare stins". Prilej şi pretext salutare pentru mine, evident, să mă învârtesc apoi, ore întregi, în jurul movilelor de griuri tot mai năstruşnice, ca o găină în mijlocul boabelor, ca un câine în jurul cozii, ca un, ce să mai, ditai gânditorul în jurul unor raţionamente tot mai febrile, visând la nimic altceva decât scrum.
Dar toate astea ar fi nu doar inutile şi complicate, cât, mai ales, obositoare, dacă n-ar veni concluziile, despre care Murphy, dacă nu mă înşel, spunea că nu sunt altceva decât "momentul în care te-ai plictisit să gândeşti". Aşa că, tot căutând cu băţul printre frunze, tot întorcând pe toate părţile comparaţii între diversele tipuri de ardere, de materii prime şi trosnete în liniştea cea mai adâncă, "iluminată" fiind de vorbele simple ale fetei (despre dragostea mea pentru clişee voi vorbi altă dată) , mi-am dat seama că ceea ce m-a interesat mereu cel mai mult la viaţă a fost faptul că te trezeşti aşa, din senin, că întotdeauna eşti la început. Şi că, aşa cum se întâmplă cu toate lucrurile, dacă stai să te gândeşti cât de puţin, ceea ce ar putea fi "blestemul" cuiva- o capacitate, să zicem, incredibilă de autodistrugere -, este dublat, concomitent şi mereu, de "binecuvântarea" unei, la fel să zicem, incredibile capacităţi de regenerare. Înăuntru sau în afară - depinde cum priveşti lucrurile şi de cât de gros se întinde, printre gesturile tale, fumul."


...