Povestea omului tânăr

Nu ştiu cât a durat, dintre ierni, iarna aceea
în care nimic nu putea să se-ntâmple treptat;
era ca o lecţie ştiută pe dinafară,
rostită cu glas amplu, egal
ori de câte ori fulgii cădeau repede, şi apoi se lipeau.


Sub viscolul de sub felinare-am văzut
povestea omului cu mers tânăr, proaspăt ras şi benchetuit
care-şi pregătise, în miezul nopţii, osia şi zăbala.

Învăţături

Pentru micul dejun foloseam acele idei
pe care ni le lăsa lângă pervaz soarele;
fiind adesea tot buimăciţi, aşezam ouăle şi ardeiul
pe o farfurie întunecată, aşteptând să-ncepem să povestim
aşa cum noaptea aşteptam să tăcem
când ne mai izbeam de câte un fir de lumină,
lăsat de veioză printre cearşafuri.


Pe la nouă, ştiam deja amândoi
ce haine o să purtăm şi pe cine vom vedea în ziua aceea,
sorbeam grăbiţi ultima-nghiţitură cu cafeină
şi ne spălam pleoapele şi obrajii cu zaţul,
ca să avem un ten luminos.