Umezeală

Prima seară a primăverii a fost
ca şi când ai face dragoste în noaptea de Paşti.
Erau ceva mai mult de 17 ani, da,
însă şi pe-atunci tot la fel ar fi spus.

Între aceste două nopţi se afla un pahar gol
în care avusese mai înainte-un vin aşa de înţepător
de parcă ai fi adus de pe stânci umede butoaiele
și-ai fi purtat tocuri.

Norii

Știa că atunci când va veni ploaia
va putea să stea singur pe o bancă în parc,
petele de cer se vor întinde mai mult,
se vor lungi chiar acolo, la picioarele lui.

Și știa că va putea prinde câteva picături pentru el
- apoi va zâmbi vag, ca un bătrânel
care a atins o aripă albă în zbor.

N-am cunoscut vreodată pe cineva
care să tresară așa la vreun nor
- și-n ochii lui erau semințe-aurii.

Pentru voi

Alerg, cu puii, înaintea furtunii,
îmi zgribulesc penele,
chicotesc a spaimă,
caut un adăpost,
privesc ruperile de nori,
nu mă mai interesează grăunţele.
Electrizate, odăjdiile mele
tună versete.

Ca să vă liniştiţi.