Bilanţuri şi laitmotive vineri după - masă (dintr-o pagină de jurnal)

"Bună ziua sau bună seara, cum se nimereşte, însă n-ar fi prea bine să fie dimineaţă din prejudecată: e vineri după-masă, ceva s-a terminat sau e pe cale să se termine pentru majoritatea oamenilor, nu ştiu câţi vor să audă acum din nou "Bună dimineaţa", mai ales că...
Cunosc oameni (nu mulţi, ce-i drept, nu mă prea trage aţa spre astfel de legături, în general după primele impresii ea se rupe) care în asemenea situaţii fac bilanţuri, bilanţuri adevărate! Bilanţuri cu cât au cheltuit, câte drumuri au făcut, ce probleme au dispărut sau s-au adăugat pe listă - şi gata, imaginaţia mea se opreşte în jurul cifrei 3 din enumeraţie. Eu sunt, în general, de o prostie crasă în ceea ce priveşte statisticile, în pofida iubirii pentru matematică şi a unei manii a listelor - care, îmi spune mie ceva, nu vine atât de la ascendentul în Fecioară, cât, mai mult, din neîncrederea în memoria mea referitoare la înlănţuirea faptelor. Pot, mai degrabă, să înregistrez nişte să le zicem laitmotive ale unor secvenţe - însă mă potolesc repede, cunoscându-mi tendinţele spre monomanii şi psihoze. Şi totuşi, astăzi...
M-am trezit având în minte imaginea pardesiului meu LILA (ştiu, am un imaginar foarte autentic în ceea ce priveşte magnitudinea subiectelor), de care îmi este foarte dor, de când cu frigul şi gripa. Neputându-mi ostoi dorul, din motivele sus-menţionate, îmi iau boneta de LÂNĂ MOV. Cum nu găsesc niciodată puloverele care să se potrivească umorilor mele de moment, iau în grabă un pulover maro tot de LÂNĂ. Ajung la şcoală, două pocnete: deşi e decembrie, fetiţa miniaturală din clasa a VI-a, cea cu sensibilitate de rabelaisiană, îmi dăruieşte ultimele ei crizanteme MOV şi LILA. Mă uit deja prosteşte, le strâng în braţe, abia mă despart de ele, pentru a le aşeza pe catedra cu faţa de masă, acum vad, MOV, doamne, asta nu-mi miroase a bine. În fine, mai trec vreo două ore, în care aproape că mă uit chiorâş la hainele colegilor mei - aproape toate din LÂNĂ, deşi azi a fost mult mai cald decât zilele trecute, mă gândesc la berbecul lui Iason şi că azi n-am gânduri de Medee, când, hodoronc-tronc, secundo pocnitura, fără nicio logică - nu e una dintre zilele în care sunt eu cea mai drăgălaşă, vă jur - primesc un cadou anticipat de Moş Nicolae, zâmbetul moşului învăluit într-o atemporală eşarfă MOV. Hhm, strâng din gene, din buze, din tot ce pot, n-ai să mă prinzi, paranoia stătută ce eşti, gata să irupi şi când îşi bagă omul mana în buzunare, aşa că las în pace gânduri cu LÂNĂ, MOV sau LILA, Iason băiete, go ahead, eu rămân printre muritori.
Pornesc, prin urmare, la a face inconştient lucruri, lucruri care acum, retrospectate, nu mai par astfel, însă vă jur...Trec, în drum spre casă, pe la solduri, îmi iau o veste de LÂNĂ, deşi port veste foarte rar, precum şi o fustă, cam prea de doamnă pentru gusturile mele, însă e tare frumoasă ea, aşa, pur şi simplu, fără mine - şi mai este, cum prea bine intuiţi, şi de LÂNĂ. Ajung acasă, pun florile în singura cană înaltă pe care o am, din întâmplare - cred că deja nu mai are rost să scriu toate astea, daţi copy paste pe MOV şi primiţi feng-shui-ul. Ca de obicei când ar fi vremea şi chiar s-ar impune să fac altceva, mă apucă pofta de fotografii, domnesc prin casă cu florile în mâini, ar trebui să fiu şi eu discretă, rafinată, să le pun pe un fundal negru, wabi sabi îmi umblă prin minte, însă e un biet concept, ochii mei caută MOVUL, LILA -ul, inima îmi cere LÂNĂ, LÂNĂ – MOV - LILA, nimeni nu poate opri şuvoiul ăsta care curge în jurul meu de parcă s-a spart o conductă de nu ştiu unde, habar n-aveam că sunt înconjurată de atâta mov - şi pocnesc, evrika-evricilor, din degete: EVIDENŢA, asta era, evidenţa, nicio înlănţuire deşartă, nicio cauzalitate malignă a semnelor, nicio conjuraţie cazuistică, doar că uneori e nevoie de nebunie sau de logică pentru o evidenţă căreia, oricum, puţin îi pasă, în drumul ei.
Ca în toate momentele de frenezie, este foarte posibil să spun multe tâmpenii, însă, ca în amintitele momente, parcă şi am, cumva, dreptul. Cred, cu toate astea, că aşa se întâmplă cu toate clipele de mare bucurie, eliberare sau redempţiune, luaţi-o cum vreţi, chiar dacă ne dăm seama, chiar dacă nu: după metereze şi metereze de laitmotive din nuanţa sau materialul favorit, cucerim cetatea printr-unul dintre gesturile arhetipal de simple: trăgând linie."


...

30 noiembrie

Un balans continuu, gesturile mele spre tine
povestesc despre cum am început să cresc o pisică,
să plantez flori, în ghivece mari, la ferestre,
să ştiu cât zahăr vrea fiecare dintre noi la cafea,
să păstrez mereu un zâmbet de rezervă.

În balans continuu, toamna ne-a spus o grămadă
- numai că astăzi am terminat cartea despre războiul cel crud,
Hitler a fost învins, eu mi-am cumpărat mandarine,
tufănelele rezistă mult în pahar, aşa este,
despre iarnă ştim că are nopţile foarte lungi.


...

Gripa (dintr-o pagină de jurnal)

"Un lucru interesant care îmi vine în minte ori de câte ori mă gândesc la gripă (şi toamna asta am cam fost nevoită să mă gândesc) este că toate acele straturi fierbinţi, reci, mucilaginoase, inodore sau delirante te aduc în stare să vizualizezi ceea ce este, îndeobşte, atât de greu de prins în imagini: imunitatea. Pe lângă terminologia medicală sau yoghină, care ar simplifica lucrurile prin diagnostice clare, mă opresc în aceste zile de gripă ca la carte asupra unui alt înveliş, care, evident, le subsumează pe cele amintite şi pe multe altele pe care nu am habar a le numi,dar care aduce în mine alte pături de trăire, un material care l-am mai cumpărat, însă niciodată peste 37 de grade.
Gripa, constat cu aceeaşi plictiseală, nu se deosebeşte prin mai nimic de toate celelalte lucruri din viaţă, despre care se poate spune, în primul rând, că "vin". Dar, ca toate celelalte constatări repetate, şi gripa apare mereu îmbogăţită, nuanţe peste nuanţe o transformă într-o mare doamnă ce-şi etalează brocarturile înflorite peste străzi, prin bucătăriile în care laşi aragazul aprins, prin spitalele cu aer galben - şi, mai ales, în jurul trupului şi al minţii tale - da, un pic obosite amândouă, căci altfel cum ai fi putut să-i pregăteşti venirea?
Marele înveliş, marea doamnă, pentru cei în căutare de gingăşie, sunt bizare pentru că nici măcar nu trebuie defrişate, cum mă obligă uneori lucrurile. Ce vreau să spun: cu pleoapa tremurând de febră, vezi tremurând munţii, de la balcon, sau veşmintele celor care caută prin pubele, ceva mai aproape de balcon. Şi mai tremură, mai abitir decât oricând, un fel de încredere în tine, care te făcuse cândva să aşezi disciplinat lucrurile, să le găseşti locul pe rafturi, după mărimi, experienţe şi sârguinţe.
Şi încă ceva care mi-a atras atenţia de data asta: cu cât mai multe straturi adună, cu atât sunt ele mai lipsite de substanţă. Ce vreau să spun: după ce eşti, de exemplu, gât, pe care feline rămase în regnul celălalt îşi ascut ghearele, după ce mai eşti, de exemplu, cap ca o oală care scoate aburi, începi şi tu să-ţi dai seama că nu mai eşti în stare să gândeşti, că fiecare nouă senzaţie face praf şi pulbere tot ce credeai că eşti, şi recunoşti, finalmente, că singura dovadă că trăieşti este ceea ce simţi. Şi simţi, cu toată puterea pe care ţi-o dă faptul că nu mai ai minte, că gripa te imunizează.
Da, ştiu şi eu cum mi-ar fi sunat fraza asta în vremurile în care nu coborâsem atât de adânc în gripă - inacceptabilă, într-un univers oximoronic. Însă astăzi, în braţele gripei, îngrijită într-un fel neaşteptat de ea, ţintă şi ţintuită de voinţa ei de fier, am abandonat din nou, ca de atâtea ori în viaţă, tot ce credeam că ştiu.
Şi poate că acest aspect surprinde cel mai bine descrierea marelui înveliş: imunitatea este o capacitate cu o mie de feţe a omului de a se apăra împotriva a ceea ce, la un moment dat, nu îi mai spune nimic. Şi asta implică prea adesea boala: este felul lui de a zăcea într-o semiconştienţă călduţă şi de a privi, cu dezarmare copilărească, posibilităţile unor zâne ce cutreieră lumile cu brocarturile lor înflorite, făcând să se zguduie munţii şi să foşnească lin veşmintele săracilor de lângă pubele."


....