Cam în aceasta semănau zilele ei:
își lăsa gleznele lângă un copăcel, lângă un tamarin
și aștepta seara răsfoind, doar, ușor, ascultând
- exista-ntotdeauna o clipă în care se făcea de tot liniște
iar după, ceaiul era foarte rece-ntre degete.
Apoi eu veneam - și, deși n-am întârziat niciodată,
privirea ei era mereu rugătoare.
