Ne-am amintit atunci de mai mulți ani
- noi străluceam, aveam cerceii lungi și brațele goale,
iar lor chitara nu le-a jucat nicio festă
- auzeam ecourile și în pahare.
(Se poate să ne fi ajutat noaptea,
mai ales că ne venise ideea să privim totul prin lună).
Zilele sunt întretăiate,
iar seara, când pașii spre casă îmi sunt tot mai rari,
ascult, la ferestre, zarvă de ramuri și sticlă.
