

Ştiu că îţi obosiseră braţele de la vâsle
(tu mereu te-ai încăpăţânat, deşi
de pe la zece ani ţi-a îmbătrânit trupul
şi aşteptai mereu zăpezile)
- de aceea te-am rugat să mă laşi cu tine
în noapte - măcar să veghez, cine ştie...
Îmi aminteai mereu de clipa aceea
când întunericul e una cu marea
şi orice far, apoi, te orbeşte
ca atunci când şoferii pun faza lungă
şi nimeni nu mai respectă regulile.
Dar asta nu e nimic, îţi spuneam
- şi cuvintele mele se auzeau tare,
aşa cum se întâmplă doar noaptea
şi atunci când vine zăpada.
...