Se afișează postările cu eticheta apa. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta apa. Afișați toate postările

miercuri, 7 octombrie 2015

Pluta


În felul acela pe care-l numeau fluture
i-ar fi plăcut să înoate;
sau măcar să se ţină la suprafaţă,
cum făceau ceilalţi când o încurajau
spunându-i că pluta-i uşoară.

Pândea momentul cel potrivit
- cât marinarii chicoteau neatenţi
şi măturau puntea-n aval.







marți, 26 iunie 2012

Lacustră









Anei, pentru care cuvintele sunt poduri

Mă distra cum se fâstâcea-mbujorată
ori de câte ori o-ntreba careva de adresă
- trebuia să-nchidă, pentru un timp, ochii
- soarele sau câte-un val îi mutau din când în când casa
- unde mai pui că sigur n-a putut şti nicicând
dacă stă pe un râu sau, pur şi simplu, pe-un lac.

Dar, cu toate giumbuşlucurile, n-a fost seară
în care să nu le-ajungă peştii la cină
- omul în alb o ochea de departe
şi-apoi povesteau, însufleţiţi, lângă pod.

joi, 15 martie 2012

Consideraţii acvatice



La Mulţi Ani, Flipi, confetti cu praf de stele! :)


El îşi punea mereu stele la butonieră,
eu le priveam, oglindite în lac
- ah, apa, tresărea lin, apa e zodia mea...
- ştiu, tu te gândeşti mult la aer,
dar, de te uiţi bine, cânt din flaut doar seara
- au ele, stelele, această prejudecată a strălucirii...

Şi chipul tău cafeniu - nebunesc, să nu uit să îţi spun:
le dau des la troli praf de stele
- acum pot, mititeii, să citească noaptea şi ei.


...

Blog Archive

Persoane interesate

Despre mine

Fotografia mea
mono no aware-conceptul nipon care m-a preocupat, poate, cel mai mult, cu a sa "evanescenţă a lucrurilor"
Un produs Blogger.