Poveste printre fulgi

S-a întâmplat într-o noapte de iarnă,
cu foarte mulţi fulgi,
cu un om care sărea peste temelia unui om de zăpadă
şi cu un om de zăpadă.


Omul care se pricepea ca nimeni la tumbe
îi făgăduia celui care îl asculta cuviincios
un trai subţire, ca imediat ce ai făcut baie:
mirosul de mărgărit, să poată afla sticla,
un halat căruia să-i şoptească la fel ca iubitei
"Ce mult mi-ai lipsit!",
vârful degetelor şi tălpile - prinse-n perniţe.


La toate acestea, cel care încă nu putea să îmbrăţişeze
i-a răspuns cu o reverenţă din temelie
- cel puţin aşa mi s-a părut, printre fulgi.

Povestea omului înţelept

Povestea aceasta traversa hârtia moale a unui manuscris puțin îndoit
și-a fost scrisă după mai multe zile de pomină.


Ea zicea că într-o iarnă anume
tot ce purtaseră cu ei oamenii
gleznele, ochii, până şi rulada cu zmeură
se făceau ivorii
iar urmele plugurilor abia se vedeau.

Povestea omului tânăr

Nu ştiu cât a durat, dintre ierni, iarna aceea
în care nimic nu putea să se-ntâmple treptat;
era ca o lecţie ştiută pe dinafară,
rostită cu glas amplu, egal
ori de câte ori fulgii cădeau repede, şi apoi se lipeau.


Sub viscolul de sub felinare-am văzut
povestea omului cu mers tânăr, proaspăt ras şi benchetuit
care-şi pregătise, în miezul nopţii, osia şi zăbala.

Sfârşitul verii

Mi se păreau zilele verii ca boabele răscoapte din rodie;
doar în vise scurtate îmi făceam timp pentru braţele noastre micuţe
râdeam, şi spuneam că avem funde de capilare şi tihnă.

Am văzut, tot atunci, bătrânii care mâncau fructe de ceară şi sepia
dar nu puteam să le-ascult până la capăt istorisirile
- repede, grăbită vara se apleca
şi-n ultima zi am împărţit totul
într-un loc fără corturi, fără ciorchini.