sâmbătă, 25 ianuarie 2014

Povestea omului tânăr






Nu ştiu cât a durat, dintre ierni, iarna aceea
în care nimic nu putea să se-ntâmple treptat;
era ca o lecţie ştiută pe dinafară,
rostită cu glas amplu, egal
ori de câte ori fulgii cădeau repede, şi apoi se lipeau.


Sub viscolul de sub felinare-am văzut
povestea omului cu mers tânăr, proaspăt ras şi benchetuit
care-şi pregătise, în miezul nopţii, osia şi zăbala.







2 comentarii:

  1. vai cat imi plac acestea doua, ce idee minunata, acum visez la o serie de cateva, povestea omului intelept, etc. :-)
    da, sa fie povesti din astea nesfarsite, despre fiecare om si fiecare nuanta a fiecarui suflet, si a fiecarui gest/...

    m-au uimit atat de mult ultimele doua versuri, ma intreb cum am venit ele, asa rotunde, pline si atat de neasteptate :-)

    RăspundețiȘtergere
  2. :) si eu m-am gandit ca ar putea sa mai fie povesti,insa "omul intelept"? stiu putine despre asta,poate ca stiu ceva despre tinerete si batranete,dar despre intelepciune...poate asa,ce pot eu sa imi imaginez:) si mai este ceva: daca,continuand sirul,vor incepe sa paleasca, ca un remake prost dupa o idee buna?-ma rog,aiic este vorba de neincredere,stiu:)

    cred ca ai simtit la fel ca si mine cum au venit acele versuri, asa a si fost,neasteptat, ca si cand cineva ar fi inceput,subit,sa danseze in ninsoare,si ar fi spus,gata,aici incepe o arie noua, ca un soare de fulgi...

    RăspundețiȘtergere

Blog Archive

Persoane interesate

Despre mine

Fotografia mea
mono no aware-conceptul nipon care m-a preocupat, poate, cel mai mult, cu a sa "evanescenţă a lucrurilor"
Un produs Blogger.