Piano

În vara aceea ne întâlneam abia seara
lângă câmpurile semănate cu trandafiri;
ea îmi spunea cum o urmăreşte povestea
unei viori din orchestra lui Cohen pe care n-o desluşea.

I-am scris mai apoi cum se perindă septembrie,
ca o femeie ce urcă pe scări cu paşii încetiniţi,
ca o femeie ce-şi netezeşte rochiile cu buchete de roze
şi cum sprâncenele ei stau drepte ca un arcuş.

Mesaj din Alep

Uitasem ingredientele săpunului de Alep
- deşi mi le rostise clar, cu palmele-ntinse
- şi dacă n-ar fi fost firescul gestului ei
şi simplitatea acelui "Alep", cu margini egale,
l-aş fi lăsat acolo, fără cuvinte.

Când te săpuneai trebuia să îţi ţii respiraţia
- abia apoi puteai să-i numeşti fără preget aroma;
vrând-nevrând te curăţai lent, avea margini zimţate,
însă-ţi lăsa pielea ca un câmp de cireşi înfloriţi
şi orice-aveai să porţi după îţi părea de mătase.

Nisipiu şi făcând toate astea,
săpunul îţi vorbea, de fapt, de Alep
- aşa că l-am aşezat pe o piatră.

Ea a venit să mă vadă, cu palmele-ntinse,
mă privea fără preget, printre gene zimţate,
eşarfa îi flutura mătăsos, şi-a zâmbit
cu ochii la piatră.


...

Parfumurile ei

Parfumurile ei erau pentru că-i plăceau
dovezile certe
şi nu putea spune altfel
despre florile din locurile îndepărtate
unde cu toţii ştiau că nu pusese piciorul.

Parfumurile ei erau şi pentru că-i plăcea
să adoarmă uşor
şi să şadă în aburul ei, prin târguri şi pieţe,
lumea o credea probabil cochetă
când nu dădea prea multă atenţie
decât vreunui flacon transparent.

Parfumurile ei erau pentru că cel mai mult îi plăcea
să-şi ridice braţele în aer,
copilăria şi-o petrecuse printre fluturi,
taina ei era că le amuşinase subsorile.


...