joi, 23 ianuarie 2014

Învăţături





Pentru micul dejun foloseam acele idei
pe care ni le lăsa lângă pervaz soarele;
fiind adesea tot buimăciţi, aşezam ouăle şi ardeiul
pe o farfurie întunecată, aşteptând să-ncepem să povestim
aşa cum noaptea aşteptam să tăcem
când ne mai izbeam de câte un fir de lumină,
lăsat de veioză printre cearşafuri.


Pe la nouă, ştiam deja amândoi
ce haine o să purtăm şi pe cine vom vedea în ziua aceea,
sorbeam grăbiţi ultima-nghiţitură cu cafeină
şi ne spălam pleoapele şi obrajii cu zaţul,
ca să avem un ten luminos.





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Blog Archive

Persoane interesate

Despre mine

Fotografia mea
mono no aware-conceptul nipon care m-a preocupat, poate, cel mai mult, cu a sa "evanescenţă a lucrurilor"
Un produs Blogger.