Scaunul ieșise din noapte și lăsase acolo toate amintirile zilei
- clipa aceea, pe care nu se aștepta s-o-ntâlnească
îmbrăcase marginile de lemn, se lăsase apoi ca o husă,
iar în moliciune ea curând și-a dat seama
că nu vrea decât să se așeze mai bine.
Mâinile i s-au lungit,așadar, și i s-au așezat pe talia caldă,
mai trebuia doar pleoapele să le-nchidă o idee mai strâns
- când aerul a fost plin de stridențe-aurii:
fluturii de os, din brățara albastră
se chemau, se-nălțau și dansau iute sub lampă.
Se făcuse iar noapte.
lumina cădea din nou și din nou peste ea care tace spre ea
RăspundețiȘtergeree bine să admiri tăcerea cînd vîntul stinge lumănări
cînd mîinile ei se lasă pe lîngă trup deși nu e balerină
cînd ea afla că există o cameră mică
unde poți dansa cu ochii
intotdeauna ,cred eu,se va bucura in mijlocul acelui dans dintr-o camera mica,si se va juca in acele miscari de balerina inchipuita,cu bratari si oase de fluturi,subtiri.sper,cel putin,sa se bucure intotdeauna de asta:)
RăspundețiȘtergere