Poveștile îi erau uneori întrerupte
- își umezea buzele foarte uscate
sau își frământa degetele în poală;
apoi ridica întotdeauna privirea
spre un loc în care, bănuiam,
trunchiurile istorisirilor ei
se aliniau ca-ntr-o grădină pariziană.
Se poate să mă înșel, e posibil
ca acolo să nu fi fost arbori
- dar ce pot spune sigur este că,
imediat ce revenea lângă mine,
se așeza foarte dreaptă în scaun
și-mi cerea cu un glas hotărât
să-i arăt florile.
sunt minunate imaginile, m-a cucerit in a doua fetita asta, parca este un spiridus :-) (si ai incadrat-o perfect, asa, intr-adevar!)
RăspundețiȘtergerenu stiu daca o pliez pe cea din versuri, care mi se pare o domnisoara mai sofisticata si complicata, cu reverii si taceri misterioase, de roman sau mai degraba film frantuzesc, intr-adevar :-)
:)este tot un Peste si ea,desigur,cel mai sensibil dintre cei de la scoala,este fetita care iti spuneam eu ca imi aduce in fiecare an margarete de camp si le numara pentru mine:)ma bucur ca iti place de ea,ea asa este,simpla,cu mainile frematatoare si buze uscate,nu cred sa se fi gandit vreodata in viata ei la gradini pariziene,desi,sunt sigura,a vizitat,in gand,multe taramuri misterioase si rascolitoare.in strofa a doua am incercat sa o ridic,dreapta,in scaun,si sa ii dau acel glas hotarat,cu care sa ceara,libera,orice ar putea parea distonant in jurul ei...
RăspundețiȘtergere