Atunci frica mea a înflorit într-un buchet de gladiole albe
-mi s-a părut de-a dreptul regală puterea corolei,
aşa că mi-am plecat umerii.
În încremenire am simţit mişcare-
-degetele mele, singure,
prinseseră ceva mătăsos între inelar şi arătător.
Poala sari-ului tău se dezmierda sub mângâierile mele
-oh, ce naivă eu, să nu-mi dau seama
că în ziua aceea ţi-ai împletit coroana
cu gladiole albe.
...
Hello my friend, I see the same pattern of the fear and the gladiolis and the cracks in the cement.-MAGNIFICENT
RăspundețiȘtergeremultumesc..... frumos....
cât mă nedumireşte această imagine, poezia minunată şi clară, luminând cu puterea corolei. iar imaginea, da, este atât de fragedă, însă îţi sare în faţă ca o ruputră în ordinea lumii, ce caută acolo vaza de porţelan chinezesc, albastru cu auriu pe margini, ce absurdă pare această revărsare de abundenţă exotică, de luxuriantă arcuire, între sfiosul alb al gladiolelor şi pământul sărac, reţinut, uscat... şi atunci ai nevoie de poezie pentru a înţelege, a vedea cum ţâşneşte frica ta dintre acele crăpături, tânjind după iarbă li flori, după mătăsos şi frumuseţte, apoi cum irumpe gloria sariului zeiţei în lumea prea săracă pentru a o cuprinde, cum ofrandele, de la cele mai pure şi mai împlinite la cele tremurânde, nepricepute, sunt toate primite la picioarele ei...
RăspundețiȘtergereMirae dear,yes,the fear was,in that day,for me,all over,in the petals,in the cracks,moreover,even in the grey of cement:)But my mind transformed itself into a track,then my mind dissolved and the only imagine was just the garland ,always beautiful,always there:)Or at least in that shinning day:)
RăspundețiȘtergereGrateful for your words
Draga mea R,
RăspundețiȘtergereCred ca doar tu puteai sesiza aceasta nuanta,aparenta incompatibilitate dintre luxurianta portelanului,langa acea lume ravasita de frica.Singura mentiune pe care ti-o marturisesc aici este ca teama era inca si mai puternica,ea nu cauta florile,ea a fost-vei fi ingrozita-trezita la modul cel mai concret de petalele albe.Poate de aceea inca si mai puternica trezirea de dupa aceea,ofranda deplina-uneori frumusetea ne innebuneste,e nevoie de forta ca sa o poti primi.Si asa sfarseste omul prin a se pleca spre sine:)
Te imbratisez,este acolo catifeaua unor flori
aşa cum spune Rilke, frumosul este cumplit, cine îl poate îndura? aşa că nu sunt îngrozită, cum crezi...
RăspundețiȘtergereCine, dacă-aş striga, m-ar auzi din cetele îngerilor?
Şi chiar dacă unul din ei dintr-o dată m-ar lua pe inima lui: aş pieri
de prea intensa lui fiinţare. Căci frumosul nu-i altceva
decât începutul cumplitului, pe care încă abia-l îndurăm,
şi dacă atât ne uimeşte, e pentru că, nepăsător, din dispreţ,
nu ne distruge. Şi orice înger e cumplit.
(din Intaia elegie duineza)
iti multumesc,drag,pentru aceasta particula elegiaca,imi aminteste de o banca,in toamna,la biblioteca din Craiova,un prieten imi citea din ea,era un vant rece,si ne zgribuleam,si ne minunam amandoi de sublima ei densitate,si ne ingrozea-elegia,frumuseta ei,toamna.
RăspundețiȘtergerenimic nu s-a schimbat de atunci;doar firele florilor,tinandu-ne strans legati de un capat