Astă-vară aveam dimineţi albe şi negre.
Ştiind că lângă fereastră sunt maci şi un soare lila,
făceam pluta răsfirând degetele între cearşafuri
şi-mi prindeam la ureche toate stridiile găsite prin august.
( Seara eram gata să jur pe un zambet
că întunericul se poate propune doar lângă greieri
şi plecam după ei prin colţurile date cu var ).
M-am trezit într-o doară, îngânând un refren dichisit
- se-ntâmplase totul într-un vis cu hibuscuşi,
cu trapeze şi cu un gust când foarte dulce, când acrişor
( poate fiindcă pârghiile erau din măceşe
însă n-aş putea să spun sigur ).
wow! ce vers, ce vers si ce minune! cum sunt diminetile alb-negre transformate, prin vers, in culoare, nu? si acest bordo, la toate ferestrele lumii, probabil ca apar toamna, cand totul este copt si pregatit.
RăspundețiȘtergereeu visez geamuri cu astfel de perdele. ;-)
:) probabil nu voi reusi niciodata sa spun intr-o poezie ceea ce simt in legatura cu viata,cu macar una dintre clipele ei:) insa asa se petrece totul,in mare: franghii de ganduri alb-negre,care taie orice ar putea fi complet dulce si volatil.si goana mea prin colturile varuite proaspat,cautand un intuneric plin de cantec,cautand o odihna pe care pot doar sa mi-o imaginez,sub cantecul lor,intre cearsafuri sau vise.
RăspundețiȘtergeresi eu visez o toamna cu perdelele coapte spre zemos...:)