Vară indiană (dintr-o pagină de jurnal)

" M-am trezit în această dimineaţă cu două impresii adevărate: 
1) Că sunt o atletă - am adormit aseară în hanoracul cel gri, cum am crezut dintotdeauna şi apoi am văzut că poartă atleţii - atleţii care se mişcă pe ecran cu priviri de câini Raskie, atleţii care dimineaţa aleargă opt kilometri sau recită sutre, precum şi că
2) În cameră se petrece ceva straniu, pe care l-am legat doar în mod periferic de lumină, ceva pe care ştiam că, dacă mă voi strădui îndeajuns, voi ajunge cumva să mi-l amintesc.
Numai că nu a fost atât de simplu cum mă aşteptam - nu a mers nici prin tehnica privirilor-fascicul în toate unghiurile camerei, nici prin a încerca să-mi imaginez sub limbă aroma unui condiment pe care nu l-am folosit niciodată, şi nici măcar prin ceea ce mă salva în adolescenţă - cuvinte complicare pe care le scoteam aleatoriu din DEX şi care mi se părea că spun totul. N-a mers, aşadar, cu nimic, iar restul şederii pe saltea mi l-am petrecut alături de un roman norvegian, în care se despicau brazi înalţi în nişte munţi şi mai înalţi, iar o femeie cu o rochie decolorată îl săruta cu gesturi de preoteasă pe tatăl protagonistului - şi toate aceste lucruri mi s-au părut minunate, însă foarte îndepărtate de ceea ce voiam eu să aflu, aşa că am părăsit patul cu sentimentul că e posibil chiar să mor dacă nu: beau un ceai fierbinte; îmi pun pe o farfurie dovleac copt bine şi o movilă de fructe uscate; văd cât sunt de calde rufele întinse la uscat; îmi masez braţele cu ulei strălucitor şi îmi scot din levănţică o rochie uşoară (mi s-a părut, o clipă,  că este lângă mine cineva cu mâinile ca strugurii albi care s-a apucat, pornit pe fapte mari, să deschidă borcane).

************************************************


Puţine lucruri se compară, mi se pare, cu descifrarea sau, mai degrabă, anularea unui lapsus - nu îmi vine în minte, acum, decât clipa în care reîntâlneşti, din senin, un tânăr pe care nu l-ai mai văzut de când era mic. Iar ceea ce s-a întâmplat în această dimineaţă de septembrie nu se mai întâmplase de mult, şi m-a luat pe nepregătite: nu era toamnă. Spun asta pentru că ideea mea legată de ceea ce se întâmplă după august este recognoscibil prin aceea că îl simţi imediat ce scoţi dimineaţa un deget din pături; iar apoi este un albastru specific şi special de câine Raskie, de care nu poşi scăpa nici ziua, nici noaptea, un albastru care-ţi îngheaţă şi-ţi muşcă pulpele dacă iei o rochie de mătase.
Iar în dimineaţa aceasta nu mi-a fost nici frig şi nici teamă, deoarece m-aş fi putut gândi la buzele mele ca la merele tăiate şi întinse la soare, la flori ca la un disc în jurul luminii; nu mi-am dat imediat seama că în dimineaţa aceasta va fi din nou vară şi că voi alerga pe câmpiile ei de dovleac cu paşi de atletă. "