Ultimele dimineți din mai.
Am luat lângă mine perdelele pentru vară
n-am știut niciodată când să le așez la ferestre.
În camera plină de soare m-am dat ușor înapoi
- desenele umbrei peste gleznele mele
speram să fie un drum sau un oaspete foarte umblat.
Mi s-a părut atunci că e deja noapte, că dorm într-un han
și visez cum se scutură lângă umărul meu florile
- nu vedeam limpede între buchete de liliac și bujori,
nu vedeam limpede între trandafiri și glicine.
ce frumooos
RăspundețiȘtergeresi imaginea, dar poezia m-a cutremurat, este una dintre preferatele mele, atata finete, si atata bogatie a lumii, revarsandu-se din gesturi abia schitate, dintr-o mica nuanta a umbrei si a luminii...
si florile, ah florile
ma bucur asa de mult ca iti place,nu stiam daca are sens doar pentru mine sau reuseste sa depaseasca acea granita a eului meu insetat de valuri de bujori,glicine si trandafiri,printre care se rataceste:)
RăspundețiȘtergereai vazut,sunt acolo si glicinele tale si ale lui Li,bujorii mei,trandafirii...hai sa spunem ai nostri:)-invizibili,poate,dar de neomis:)si toate perdelele pe care inca nu stiu cum sa le agat la ferestre:)
(marturisesc ca imi place si mie ce a iesit,am stat mult nu sa scriu la ea,cat sa tai,era ca si cand ajustam ronturile dintr-o gradina de impresii,voiam sa tai toate toate firicelele naravase si sa ramana,suplu,doar ce trebuie.sigur,putea fi si mai buna,dar cred ca nu are,in general,greseli mari,nu cred ca are vreun vers inmarmuritor,insa ,in mare,am reusit sa redau clipa aceea cand am auzit bujorii scuturandu-se in spatele meu in linistea unei dimineti:) ).