Kitchen (dintr-o pagină de jurnal)

" Noaptea trecută am dormit în bucătărie. Am avut întotdeauna o relaţie de nezdruncinat cu canapelele înguste, cu hainele şifonate, cu carnetele boţite din geantă. Când eram mică, era oarecum mai uşor, îmi potoleam dorul de provizorat cum am văzut mai apoi că fac mulţi dintre copii - îmi făceam bagajele şi plecam, pur şi simplu, de-acasă, livada noastră de pruni mi se părea un loc tare îndepărtat şi virgin. Acum ştiu doar că nu se mai poate, fără să pot explica de ce într-o manieră cumsecade.
Aseară mi se părea iarăşi că păsările cântă doar pentru mine şi, nevoind pe nimeni prin preajmă care să-mi spună că nu-i aşa, mi-am improvizat un culcuş în bucătărie, faţă în faţă cu o noapte ca o cafea dintr-o gară pustie. Mi-am amintit de Kitchen a Bananei Yashimoto, o carte pe care atunci când am citit-o mi-am dorit foarte mult să fi apucat să o scriu eu, dar din care nu mai ţin minte aproape nimic; îmi rămăsese, prin urmare, doar bucătăria şi spiritul meu incalculabil de aventură.
Cred că ideea că bucătăriile trebuie să fie galbene mi se trage de la cămăşile de noapte din copilărie. Toate aveau flori galbene şi aproape călcam pe ele când intram dimineaţa în bucătărie, având, peste toate, impresia că aerul a fost pulverizat cu chihlimbar din tei şi păpădii. Mai ţin minte că erau, acelea, singurele momente ale zilei când mă gândeam la toţi oamenii de pe pământ de parcă ar fi fost risipiţi dintr-o păpădie prin toate bucătăriile universului; îi credeam pe toţi fericiţi, desigur.
La-nceput, m-am purtat cu bucătăria firesc, am citit şi-am băut ceai, am pus muzică la un moment dat şi-am udat florile, până când s-au stins luminile la toate blocurile din jur; apoi am făcut alt ceai şi-am început să fiu singură. Am simţit cum mă înconjoară chiuveta, muşcatele, frigiderul, farfuriile din suport şi cănile de pe rafturi; cum se lasă o tăcere ca atunci când muzicienii dau uşor filele partiturilor, aşezaţi ca umbrele unor copaci sobri între viori şi violoncele - şi am stins toate luminile. În aer s-a împrăştiat un miros proaspăt de lemn şi vanilie, întrerupt de porţiuni cu oregano şi roşii uscate; foarte aproape de mine, un pahar devenit sticlă şi apă, şi n-am ştiut atunci dacă trebuie să fac ceva, aşa că am stat.
Prea departe, aşa cum par întotdeauna livezile neumblate, se auzeau, poate răspunzând pentru cineva, păsările. Era luminat totul de fulgere şi aproape că am văzut un copil cu o umbrelă mare, albastră traversând strada în fugă. M-am trezit rugându-mă să fi ajuns teafăr acasă, să fi intrat în bucătărie şi să fi găsit pe masă prăjituri cu lămâie şi miere, înconjurate, poate, de un pâlc de albine...Şi mi-am dat seama că începusem să scriu febril despre toate acestea, aproape pe orbecăite, la lumina fulgerelor şi a felinarelor, că albine de fosfor luminau zumzăind caligrafia mea încinsă, şi că trădasem, cumva, noaptea mea din bucătărie; şi de data asta m-am întors cuminţită în aerul care trena, în încăperea de piatră.

********

Am dormit cu convingere, am dormit mult şi adânc; peste noapte plouase, şi gresia reflecta un soare timid. Mi-am strâns puţin hainele pe mine, aşa cum fac ori de câte ori vreau să mă conving de ceva, şi am vrut, în acelaşi fel, să-mi umezesc buzele. Ceaiul avea acum coloratură de poţiune amară, nu ştiam sigur dacă sunt sau trebuie să mă îndrept spre casă. O singură întrebare a străbătut limpede dimineaţa: dacă acolo, lângă trezirile nedezmeticite, paşii noştri sunt atât de fericiţi şi uşori încât să nu strivească florile galbene. "