Știa că nu mai puteau fi flori la vremea aceea
- și totuși, când ochii trecătorului
( albaștri, păreau desenați)
au încercat să facă totul într-o singură clipă,
putea să jure că bordurile se agățau pe tulpini
și că-n vitrine puseseră șalvari de zorele.
e minunata imaginea, cum ma tine prinsa intre verdele acela brusc ireal si umbrele mai adevarate decat orice... as fi vrut frunzele verzi clare :-)
RăspundețiȘtergeream sentimente amestecate fata de poezie, e sugubeata ea :-) dar mi se pare ca sunt prea multe detalii "extravagante" pe un spatiu asa de mic. eu as renunta, poate, la paranteza :-)
:)ma bucur ca iti place,este una dintre preferatele mele-imaginea,am vazut ceata,insa mi-a placut asa de mult,ca nu am putut renunta la ea,e atat de intim legata de mine:)
RăspundețiȘtergerecat despre paranteza-la fel,trebuie sa ma crezi,am simtit ca pun...prea mult albastru,ca transform totul in ceva gen pop art.dar,la fel,pareau DESENATI,nu am stat sa ma gandesc la versul asta,chiar asa erau,ireali,acolo-e greu cu irealul asta in poezie:)prea multa densitate intr-o idee atat de firava,cred:)dar acum,ca ai zis si tu,da,se contureaza in mine ideea de la inceput,fara paranteza:)