Ea
îmi punea întrebări
la care nu mă gândisem nicicând;
noaptea visam răspunsuri
pe care le uitam mereu la trezire.
La fel, uitasem
că era vremea când înfloreau magnoliile
- şi, văzând-o sub fereastră, de dimineaţă,
n-am mai avut timp...
....
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Plimbările mele
-
-
To live everythingAcum 6 ani
-
-
A bright winter's dayAcum 9 ani
-
Parfumul inceputuluiAcum 9 ani
-
-
187Acum 12 ani
Despre mine
- Miriam
- mono no aware-conceptul nipon care m-a preocupat, poate, cel mai mult, cu a sa "evanescenţă a lucrurilor"
ar fi fost încântătoare şi magnoliile astea alb+negru, dacă nu le-aş fi ştiut pe celelalte, tremurătoarele în proaspete culori. ce teribil acest sentiment, de a nu mai avea timp, de a şti că a fost un moment esenţial, crucial, dar că a fost ratat, pentru că timpul nu a fost cu noi, sau noi nu am fost în timp - mă obsedează ideea de defazaj în timp, de ratare a momentului de graţie, acel kairos care ni se dă... fotografia este o constantă luptă cu asta...
RăspundețiȘtergereda,mai ales la magnolii e foarte greu sa te hotarasti,eu oricum am probleme cu asta,au venit si tremuratoarele,tremurand de bucurie ca au putut trezi incantare in cea draga:)
RăspundețiȘtergerecat despre timp,aici am pus puncte de suspensie cu mare efort,astea le pun greu,mai ales in poezii,intotdeauna e o lupta cu mine,daca sa le pun sau nu,fiindca si asa mi se pare ca sunt eu oftatoare si vaga,mi se pare redundant si superfluu sa le mai pun.dar tocmai de asta le-am pus,si ele sunt cu dubla conotatie,cel putin in mintea mea:adica,da,ratare a clipei,insa,totodata,si desfiintarea lui-ipoteza asta e mai ieftina,stiu-am vrut sa spun ca nu se stie daca iar a pierdut sau ,tocmai,la vederea magnoliilor,timpul pentru raspunsuri,poate aflate acum, a devenit inutil,fiindca nu mai era nevoie,sub inflorire.
ma rog,argumentez destul de prost si scriu eliptic versurile de obicei,iti trebuie o minte intortocheata ca sa iti poata placea:)
cat imi plac umbrele acelea de grilaj pe peretele rupt din prima imagine. cat timp, cate timpuri suprapuse...
RăspundețiȘtergereeu am ratat magnoliile anul acesta, poate singurul loc in care ele ar mai fi inflorite, asteptand-ma, este Arcusul in care multe s-au nascut, s-au vindecat, la timp.
si eu, ca si dragele mele, am obsesia fazajului, potrivirilor, a momentului de gratie. primavara este neiertatoare cu aceste potriviri sau asa mi se pare mie ca primavara este anotimpul in care momentele de gratie trebuie vanate, asteptate, pentru ca trec nimicitor de repede.
mai sunt inca magnolii,mai sunt,cum spune poemul ...:)
RăspundețiȘtergereda,primavara da mereu impresia de sarabanda,nici nu te dezmeticesti bine,ca vin alte flori,alte miresme,alte esarfe flutura in vant,toata lumea ,toata natura parca e innebunita sa "traiasca",poate de aici si senzatia mea ca iti trebuie inca si mai mult efort pentru esentializare.culorile iti umplu sufletul-si,ca mereu sub acest sentiment,te cuprinde,cumva,tristetea de a nu fi mult pentru fiecare culoare,pe rand.
ce frumos ai vazut tu grilele,grilajul,umbrele -sau cutele,cum le zic eu-ale timpului...