Micuţa doamnă
străbate câmpiile cu părul ei galben
în iulie sau noiembrie,
îşi lasă zâmbetele la vedere
şi nu-i e nicicând teamă
(nu rosteşte, de fel, întrebări).
Micuţa mea doamnă
pleacă doar câte puţin, spre apus
- şi atunci inima îmi bate repede,
aşteptând noaptea, să o strâng în braţe.
...
ascunsă sub o poznaşă bască innocenţa zâmbeşte suav. oglindiri ale unei viitoare doamne trezesc în versuri un freamăt albastru. mă rog vântului să pornescă pulberile de stele ce au să lumineze ziua eternă. din noi, din copaci, din zâmbete curate.
RăspundețiȘtergere:)m-am gandit ca iti va placea,Flipi,am vrut sa ti-o trimit pe anna,aceasta copila care imi zambeste mereu din prima banca,iar alteori este putin ingrijorata de carentele ei gramaticale,stiindu-ma enervant de meticuloasa si exigenta:)am vrut insa sa primesti,cumva,si textul.si stiam si ca rezonezi la freamatul inocentei instant,programat pentru acest gest:)
RăspundețiȘtergerestelele lumineaza;poate trebuie sa ne rugam pentru ochi improspatati....