Lângă cimitir este plin de vii
- vii dintr-acelea care mustesc toamna,
rodesc primăvara şi vara
şi se odihnesc iarna
- nimic nu le-ar putea încurca socotelile.
De aceea mi-am aşezat casa aproape.
...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Plimbările mele
-
-
To live everythingAcum 6 ani
-
-
A bright winter's dayAcum 9 ani
-
Parfumul inceputuluiAcum 9 ani
-
-
187Acum 12 ani
Despre mine
- Miriam
- mono no aware-conceptul nipon care m-a preocupat, poate, cel mai mult, cu a sa "evanescenţă a lucrurilor"
imaginile acestea m-au făcut să-mi aduc aminte de un timp de demult, din Japonia, acolo unde am mai văzut asemenea trunchiuri tremurătoare, ca pictate de o pensulă avântată, dar delicată şi sigură... cred că a doua şi a treia îmi plac cel mai mult, dar nu pot spune... iar poezia mă urmăreşte cu o forţă de nespus. fericit cel care îşi aşează casa aproape de tine, draga mea.
RăspundețiȘtergereda,si eu vad aceasta pensula in fotografii,par redundante,insa tocmai asta ma uimeste-acele tuse delicate,doar putin diferite,care schimba,mi se pare mie,imaginea de ansamblu.e ca si cum ar fi niste palimpseste care dezvaluie doar liniute schimbatoare,insa,razant,ele sunt aceleasi.
RăspundețiȘtergereiar felul in care poti tu simti lucrurile- " fericit cel care îşi aşează casa aproape de tine, draga mea"-cred ca nu ar exista nimeni care sa reziste ispitei de a se simti impacat cu lumea,cu sine insusi,simtind casa oriunde poate intalni astfel de cuvinte.