Bilanţuri şi laitmotive vineri după - masă (dintr-o pagină de jurnal)

"Bună ziua sau bună seara, cum se nimereşte, însă n-ar fi prea bine să fie dimineaţă din prejudecată: e vineri după-masă, ceva s-a terminat sau e pe cale să se termine pentru majoritatea oamenilor, nu ştiu câţi vor să audă acum din nou "Bună dimineaţa", mai ales că...
Cunosc oameni (nu mulţi, ce-i drept, nu mă prea trage aţa spre astfel de legături, în general după primele impresii ea se rupe) care în asemenea situaţii fac bilanţuri, bilanţuri adevărate! Bilanţuri cu cât au cheltuit, câte drumuri au făcut, ce probleme au dispărut sau s-au adăugat pe listă - şi gata, imaginaţia mea se opreşte în jurul cifrei 3 din enumeraţie. Eu sunt, în general, de o prostie crasă în ceea ce priveşte statisticile, în pofida iubirii pentru matematică şi a unei manii a listelor - care, îmi spune mie ceva, nu vine atât de la ascendentul în Fecioară, cât, mai mult, din neîncrederea în memoria mea referitoare la înlănţuirea faptelor. Pot, mai degrabă, să înregistrez nişte să le zicem laitmotive ale unor secvenţe - însă mă potolesc repede, cunoscându-mi tendinţele spre monomanii şi psihoze. Şi totuşi, astăzi...
M-am trezit având în minte imaginea pardesiului meu LILA (ştiu, am un imaginar foarte autentic în ceea ce priveşte magnitudinea subiectelor), de care îmi este foarte dor, de când cu frigul şi gripa. Neputându-mi ostoi dorul, din motivele sus-menţionate, îmi iau boneta de LÂNĂ MOV. Cum nu găsesc niciodată puloverele care să se potrivească umorilor mele de moment, iau în grabă un pulover maro tot de LÂNĂ. Ajung la şcoală, două pocnete: deşi e decembrie, fetiţa miniaturală din clasa a VI-a, cea cu sensibilitate de rabelaisiană, îmi dăruieşte ultimele ei crizanteme MOV şi LILA. Mă uit deja prosteşte, le strâng în braţe, abia mă despart de ele, pentru a le aşeza pe catedra cu faţa de masă, acum vad, MOV, doamne, asta nu-mi miroase a bine. În fine, mai trec vreo două ore, în care aproape că mă uit chiorâş la hainele colegilor mei - aproape toate din LÂNĂ, deşi azi a fost mult mai cald decât zilele trecute, mă gândesc la berbecul lui Iason şi că azi n-am gânduri de Medee, când, hodoronc-tronc, secundo pocnitura, fără nicio logică - nu e una dintre zilele în care sunt eu cea mai drăgălaşă, vă jur - primesc un cadou anticipat de Moş Nicolae, zâmbetul moşului învăluit într-o atemporală eşarfă MOV. Hhm, strâng din gene, din buze, din tot ce pot, n-ai să mă prinzi, paranoia stătută ce eşti, gata să irupi şi când îşi bagă omul mana în buzunare, aşa că las în pace gânduri cu LÂNĂ, MOV sau LILA, Iason băiete, go ahead, eu rămân printre muritori.
Pornesc, prin urmare, la a face inconştient lucruri, lucruri care acum, retrospectate, nu mai par astfel, însă vă jur...Trec, în drum spre casă, pe la solduri, îmi iau o veste de LÂNĂ, deşi port veste foarte rar, precum şi o fustă, cam prea de doamnă pentru gusturile mele, însă e tare frumoasă ea, aşa, pur şi simplu, fără mine - şi mai este, cum prea bine intuiţi, şi de LÂNĂ. Ajung acasă, pun florile în singura cană înaltă pe care o am, din întâmplare - cred că deja nu mai are rost să scriu toate astea, daţi copy paste pe MOV şi primiţi feng-shui-ul. Ca de obicei când ar fi vremea şi chiar s-ar impune să fac altceva, mă apucă pofta de fotografii, domnesc prin casă cu florile în mâini, ar trebui să fiu şi eu discretă, rafinată, să le pun pe un fundal negru, wabi sabi îmi umblă prin minte, însă e un biet concept, ochii mei caută MOVUL, LILA -ul, inima îmi cere LÂNĂ, LÂNĂ – MOV - LILA, nimeni nu poate opri şuvoiul ăsta care curge în jurul meu de parcă s-a spart o conductă de nu ştiu unde, habar n-aveam că sunt înconjurată de atâta mov - şi pocnesc, evrika-evricilor, din degete: EVIDENŢA, asta era, evidenţa, nicio înlănţuire deşartă, nicio cauzalitate malignă a semnelor, nicio conjuraţie cazuistică, doar că uneori e nevoie de nebunie sau de logică pentru o evidenţă căreia, oricum, puţin îi pasă, în drumul ei.
Ca în toate momentele de frenezie, este foarte posibil să spun multe tâmpenii, însă, ca în amintitele momente, parcă şi am, cumva, dreptul. Cred, cu toate astea, că aşa se întâmplă cu toate clipele de mare bucurie, eliberare sau redempţiune, luaţi-o cum vreţi, chiar dacă ne dăm seama, chiar dacă nu: după metereze şi metereze de laitmotive din nuanţa sau materialul favorit, cucerim cetatea printr-unul dintre gesturile arhetipal de simple: trăgând linie."


...