Gripa (dintr-o pagină de jurnal)

"Un lucru interesant care îmi vine în minte ori de câte ori mă gândesc la gripă (şi toamna asta am cam fost nevoită să mă gândesc) este că toate acele straturi fierbinţi, reci, mucilaginoase, inodore sau delirante te aduc în stare să vizualizezi ceea ce este, îndeobşte, atât de greu de prins în imagini: imunitatea. Pe lângă terminologia medicală sau yoghină, care ar simplifica lucrurile prin diagnostice clare, mă opresc în aceste zile de gripă ca la carte asupra unui alt înveliş, care, evident, le subsumează pe cele amintite şi pe multe altele pe care nu am habar a le numi,dar care aduce în mine alte pături de trăire, un material care l-am mai cumpărat, însă niciodată peste 37 de grade.
Gripa, constat cu aceeaşi plictiseală, nu se deosebeşte prin mai nimic de toate celelalte lucruri din viaţă, despre care se poate spune, în primul rând, că "vin". Dar, ca toate celelalte constatări repetate, şi gripa apare mereu îmbogăţită, nuanţe peste nuanţe o transformă într-o mare doamnă ce-şi etalează brocarturile înflorite peste străzi, prin bucătăriile în care laşi aragazul aprins, prin spitalele cu aer galben - şi, mai ales, în jurul trupului şi al minţii tale - da, un pic obosite amândouă, căci altfel cum ai fi putut să-i pregăteşti venirea?
Marele înveliş, marea doamnă, pentru cei în căutare de gingăşie, sunt bizare pentru că nici măcar nu trebuie defrişate, cum mă obligă uneori lucrurile. Ce vreau să spun: cu pleoapa tremurând de febră, vezi tremurând munţii, de la balcon, sau veşmintele celor care caută prin pubele, ceva mai aproape de balcon. Şi mai tremură, mai abitir decât oricând, un fel de încredere în tine, care te făcuse cândva să aşezi disciplinat lucrurile, să le găseşti locul pe rafturi, după mărimi, experienţe şi sârguinţe.
Şi încă ceva care mi-a atras atenţia de data asta: cu cât mai multe straturi adună, cu atât sunt ele mai lipsite de substanţă. Ce vreau să spun: după ce eşti, de exemplu, gât, pe care feline rămase în regnul celălalt îşi ascut ghearele, după ce mai eşti, de exemplu, cap ca o oală care scoate aburi, începi şi tu să-ţi dai seama că nu mai eşti în stare să gândeşti, că fiecare nouă senzaţie face praf şi pulbere tot ce credeai că eşti, şi recunoşti, finalmente, că singura dovadă că trăieşti este ceea ce simţi. Şi simţi, cu toată puterea pe care ţi-o dă faptul că nu mai ai minte, că gripa te imunizează.
Da, ştiu şi eu cum mi-ar fi sunat fraza asta în vremurile în care nu coborâsem atât de adânc în gripă - inacceptabilă, într-un univers oximoronic. Însă astăzi, în braţele gripei, îngrijită într-un fel neaşteptat de ea, ţintă şi ţintuită de voinţa ei de fier, am abandonat din nou, ca de atâtea ori în viaţă, tot ce credeam că ştiu.
Şi poate că acest aspect surprinde cel mai bine descrierea marelui înveliş: imunitatea este o capacitate cu o mie de feţe a omului de a se apăra împotriva a ceea ce, la un moment dat, nu îi mai spune nimic. Şi asta implică prea adesea boala: este felul lui de a zăcea într-o semiconştienţă călduţă şi de a privi, cu dezarmare copilărească, posibilităţile unor zâne ce cutreieră lumile cu brocarturile lor înflorite, făcând să se zguduie munţii şi să foşnească lin veşmintele săracilor de lângă pubele."


....