Ofelia îşi depăna cântecele
lăsând în cadă
rochiţele colorate.
Ele săreau, sprinţare,
apoi se învârtoşau,
şi Ofelia le amesteca,
râzând cu degete transpaente sub apă.
Se asortau flori şi culori,
tivurile îşi găseau perechi efemere.
Fata însă plecase în grabă -
- Hamlet primise răspunsul la întrebare -
uitând robinetul deschis.
...
de jos, voalate, culorile curcubeului, strălucesc diurn, returnând lumii lumina nesfârşită a bucuriei. melancolia apelor e numai oglinda unor subtile treceri!
RăspundețiȘtergereFlipi,este,aici,o impletitura intre melancolia apelor si subtilele treceri care a desenat un siaj puternic in mine,ca unul dintre adevarurile pe care le intrevezi,subit,o clipa,pentru a nu putea explica,mai apoi,nimic din ceea ce se intampla doar in tacere si in frematarea de o clipa a sangelui.Desi s-ar parea ca ar trebui sa fiu,preponderent,mal,sa am propensiune pentru stagnare,ma unduiesc si eu,peste-curcubeu,printre valurile cand repezi,cand line-si te citesc in pace.
RăspundețiȘtergerece imi place Ofelia asta, stii bine :-)
RăspundețiȘtergereimaginea este prea incarcata, imi pare, prea mult acolo, nu pot respira...
Draga mea,placerea ta este,pentru mine,Darul,intotdeauna.Imaginea reflecta,probabil,ceva irespirabil care este acum in mine,toate acele umbre invaluitoare sunt tendintele mele,cum spuneam,din subconstient,pe care ,poate,lumina claritatii le va disipa.As vrea sa cred ca ele vor irupe cu violenta doar in aceasta fotografie...
RăspundețiȘtergere