joi, 3 februarie 2011

Aşteptarea




Mi-e teamă
de sunetul ascuţit al viorii în amurg.
Firul
pe care mi l-ai dăruit să te găsesc
-atât de subţire...
Publicat de Miriam la 12:32
Etichete: ,

10 comentarii:

  1. Unknown4 februarie 2011 la 00:48

    dar sunetul rezonează ascuns între faldurile timpului, cu esenţa firii.
    legături cosmice.

    RăspundețiȘtergere
  2. Miriam4 februarie 2011 la 02:25

    Flipi,desi atatea falduri mi-au devoalat acel sunet esential al rectiliniului,sunt dupa-amieze ca lama ascutita a unui brici,care iau,pentru o clipa,rasuflarea,taind acea legatura lina cu firul nevazut;dupa-amieze incalcite,in care doar astept,cuminte,suflul suvoiului.Si cred ca stii la ce ma refer:)

    RăspundețiȘtergere
  3. Unknown4 februarie 2011 la 03:02

    ideea ascensiunii presupune acele întrerupei, pe care noi le-am acceptat. acum trebuie să le simţim. :D

    RăspundețiȘtergere
  4. Miriam4 februarie 2011 la 08:58

    Da,Flipi,si,cum spuneam,putin ascutit:)Insa este cumva unduios si plin de o cadenta suava faptul ca se intampla aici,in alb,in impartasire,in speranta unui apropiat raset liber,acel raset-zala care urneste,din "nimic",bulgarele tot mai multor actiuni:)

    RăspundețiȘtergere
  5. Unknown4 februarie 2011 la 13:14

    ceea ce este ascuţit e şi bont în acelaşi timp. în esenţă materia nu are formă, e o masă uniformă. noi, prin intenţie o colorăm şi o manifestăm.
    şi da, e ca un val, are chiar şi maree, aşa, prin întreruperi poţi conştientiza, mai ale în absenţă, prezenţa.

    fericirea, catalizatorul colţurilor buzelor, chiar urcă lumea în ceruri, deşi ea manifestă rădăcini în pământ.
    şi dacă mergi pe firul acela vei înţelege că e adânc înfipt în i-material, părul timpului.

    RăspundețiȘtergere
  6. Roxana4 februarie 2011 la 13:36

    poezia asta vreau sa o postez si eu, ti-am zis, oh cat imi place...
    dar ea pare asa de pura si de linistita, dincolo de temeri, de indoieli, de asteptare - pur si simplu este, odihnindu-se in ea, fara nevoie sa cunoasca si sa se cunoasca...

    RăspundețiȘtergere
  7. Miriam5 februarie 2011 la 02:10

    Ce frumos ai spus,Flipi,"parul timpului",da,are totul acolo,imaterialul intrezarit in subtirimea unei Ariadne mereu asimptotice,insa si tesatura,atat de prezenta,atat de prezenta.

    RăspundețiȘtergere
  8. Miriam5 februarie 2011 la 02:13

    Crezi,draga mea ca zorii persani,ca reuseste ea sa FIE,ca a depasit temerile,indoielile si asteptarile,ca este un sunet pur si deplin?...As fi atat de fericita,m-as odihni in ea,ca intr-o incremenire unde nu mai este nevoie de nimic altceva.

    RăspundețiȘtergere
  9. Anonim6 februarie 2011 la 08:35

    E minunat!Si eu cred la fel, ca e un sunet pur si deplin, un sunet ce sfredeleste tacerea si amuteste zgomotul -un ecou de care mereu ne temem fie ca nu ne e dat sa-l putem auzi fie ca nu-i putem percepe mesajul...fie asa, pur si simplu-ca de orice lucru desavarsit e o teama fireasca. Detasata! poate o emotie?...e un dar...

    RăspundețiȘtergere
  10. Miriam6 februarie 2011 la 11:19

    da,draga mea,uneori ne sfasie,in neputinta noastra,insa el este mereu un dar,fiecare sunet si imagine atat de adanc simtite se detaseaza cristalin de pe un perete greu-si invartim,apoi,noi,mosorul firului,conducandu-ne la o destinatie pe care o presimtim in fiecare respiratie.

    RăspundețiȘtergere

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

Blog Archive

Persoane interesate

Despre mine

Fotografia mea
mono no aware-conceptul nipon care m-a preocupat, poate, cel mai mult, cu a sa "evanescenţă a lucrurilor"
Un produs Blogger.