Era în vremea când aşteptam macii să se ivească
iar serile aveau loc în pahare din sticlă foarte subţire;
ploaia cădea ca şi când ai fi aruncat zarurile
fără să ştii să le prinzi.
O priveam cum stă atentă în intersecţie,
ridicându-se să prindă un murmur de pe sandalele înalte de plută;
în clipa în care picăturile au tăcut
paşii ei împărţeau printre faruri jetoane
şi zâmbete roşii la semafor.
minunat! zeita in ploaie, facand ceea ce stie ea mai bine, pe oameni fericiti, cu zambete rosii :-) si imaginile, superbe! a doua mai ales, farurile prelingandu-se pe asfalt par doua figuri de lumina, doua domnite cu rochii de bal si coafuri inalte, pudrate :-)
RăspundețiȘtergere:) si cineva,care spunea ca eu sunt cea care are cele mai neasteptate asociatii de idei-nu m-as fi gandit niciodata ca acolo plutesc,de fapt,doua domnite cu coafurile pudrate:)
RăspundețiȘtergereaceasta primavara a fost,intr-adevar, ca o sarbatoare a ploilor, ca si cand cineva, zeita, sa zicem, ar fi inventat tot felul de ploi doar-doar vom distinge,printre picaturile cand curmezis,cand de-a dreptul,un murmur,in care lumea sa se opreasca..pentru a porni,mai departe,usoara ca un macmsi la fel de nonsalanta ca si el,in regescul si de-a pururi ucigatirul de temeri,rosu:)