Era, în mod sigur, acel an în care a venit primăvara
cu nişte flori după care mergea duminica, prin zăpezi
( mai înainte se simţea o boare ca o batistă
aşezată-ntr-un coş de nuiele-nvechit).
Iar ea se afla exact la vârsta aceea
la care ai aşeza lângă fereastră un bărbat deosebit de frumos
şi te-ai uita la el fără grabă, dintr-un loc puţin mai umbrit.
ah, minunata explozie de alb, si aici :-)
RăspundețiȘtergereimi place foarte mult mai ales strofa a doua, primele trei randuri din ea sunt fulminante :-) eu as renunta la paranteza a doua, mi se pare ca nu mai are efect dupa inceputul strofei, dilueaza cumva forta scenei de acolo. a spune punct dupa "umbrit" :-)
da,acum,obiectiv,cred ca ai dreptate, in ansamblul ei se poate sa piarda,sa fie acolo o trena superflua. si totusi,atunci,nu m-am putut opri sa nu o adancesc intr-o umbra si mai mare, ca si cand acesta ar fi fost ultimul ei gest din "acel an":)
RăspundețiȘtergereaceste poezii sunt,toate, urmarile,ca sa zic asa, insemnarilor din caietul albastru, acolo era ideea asta,de a pune in lumina unei ferestre albe un barbat frumos si a te uita la el dintr-un con de penumbra-iar apoi m-a izbit ceva,si am scris acolo repede,ca pe o revelatie pe care o ai intr-un tarziu al anilor: ma intrebam daca nu am foat asta dintotdeauna,cineva care se uita din umbra la un barbat frumos asezat in lumina-cred ca de aceea trebuie,ai in poezie, sa spun ceva despre aceasta varsta, care este,de fapt,o intalnire a tuturor varstelor oamenilor cu ochii plecati (mentalitate de invins,dupa cum vezi:) ). dar , sa nu o mai lungesc,punem punct dupa "umbrit", ca sa nu para totul asa pamantiu, sa...inventez o varianta mai aseazta si mai putin perdanta:)