sâmbătă, 23 februarie 2013

Dorința












Cam în aceasta semănau zilele ei:
își lăsa gleznele lângă un copăcel, lângă un tamarin
și aștepta seara răsfoind, doar, ușor, ascultând
- exista-ntotdeauna o clipă în care se făcea de tot liniște
iar după, ceaiul era foarte rece-ntre degete.

Apoi eu veneam - și, deși n-am întârziat niciodată,
privirea ei era mereu rugătoare.



2 comentarii:

  1. imi imaginez aceasta privire rugatoare, nu stiu de ce m-au emotionat cumplit aceste ultime doua versuri...

    RăspundețiȘtergere
  2. :)este una dintre poeziile care imi plac si mie,chiar dupa,chiar privite taios de mine,dupa-desi starea acelei dimineti este undeva departe,sub umbra unui tamarin,simt ca privirea ei este cumva perena,iar radacinile cresc,in cercuri adanci...

    RăspundețiȘtergere

Blog Archive

Persoane interesate

Despre mine

Fotografia mea
mono no aware-conceptul nipon care m-a preocupat, poate, cel mai mult, cu a sa "evanescenţă a lucrurilor"
Un produs Blogger.