Știam că iarna nu îi place să povestească pe larg
- și ieșeam amândouă în câmpiile albe
arătându-ne urme de vrăbii.
O vedeam tresărind
ori de câte ori atingea din întâmplare zăpada,
deși purtase mai tot timpul brățări de argint.
Iarna, eu nu am rugat-o niciodată nimic
- tânjeam, doar, să îi văd părul cum se revarsă
lângă talia atât de subțire-n cordon.
acum m-ai ucis, oh
RăspundețiȘtergeresper ca in mod total figurat:)
RăspundețiȘtergereacest alb si aceasta rotire a pletelor,in incremenire,nimic mai mult nu ar putea reda gesturile mele catre tine.nimic de gheata sa nu o atinga pe draga mea,as vrea sa o pot proteja de orice tresarire