Voiam să stau cât mai mult în noiembrie
- și m-am întristat, văzând că scriu doar poezii despre vară.
În perioada aceea mi-am chemat prietenul pentru ceai
- iar el, mereu vigilent, a lăudat faptul
că frunzele erau uscate exact cât ar trebui,
și gustul îi amintea o grădină străbătută de vânt.
nu puteam sa-mi imaginez ca s-ar fi putut gasi o gradina perfecta pentru noiembrie si maestrul de ceai... dar tu, ai gasit-o, totusi.
RăspundețiȘtergereuite aici, gradina in alt fel, strabatuta de vant, si un alt maestru :-)
http://conversationswiththelight.tumblr.com/post/36529411289/bamboo-one-by-michael-tweed
:)am scris cu atata grija,si atata teama.nu as fi putut sa trec peste clipele acelea cand am in chis filele fara sa incerc sa aduc,in felul si putinta mea,un omagiu;este,daca vrei,ca atunci cand personajul povestitor reface ,dupa 30 de ani,clipa cand maestrul a savarsit sinuciderea rituala:a stat tarziu,in noapte,nemiscat,incercand fie cu el,distrugand orice altceva.asa mi-as fi dorit sa fie in gradina de ceai,unde,la mine,este prietenul.
RăspundețiȘtergeresi acest maestru,al albului,care a ales manifestarea cea mai fina,aproape ca te intrebi daca albul e strarbatut de vreo miscare cu adevarat - sau e doar freamatul de o clipa al unei pleoape care nu a uitat frunzele.gandul la el,din nou,tie-multumiri,cu dor de gradini plapande si statornice