Avea în fiecare dimineață câte un măr
- cel mai mult îi plăceau cele din zilele de noiembrie
- era mai mereu ceață, și când zeama îi umezea dinții
se gândea la păduri, imediat ce începe să plouă.
Uneori, mărul i se părea foarte straniu
- nu de puține ori și-a pus șaluri cu care să-l asorteze,
și se uita la el, neștiind ce să facă
( probabil așa se întâmplă atunci când cineva vede pe cer un meteorit ).
Însă niciodată n-a mușcat din el în prezența cuiva,
și n-a putut spune nicicui cum era răcoarea lui dulce
- dulce exact atât cât era nimerit.
imi plaaace - are un inceput fulminant :-)
RăspundețiȘtergeresi mie nu prea imi plac merele, asa ca mi-a provocat o introspectie apriga, o coborare proustiana printre gusturi si senzatii, sa vad ce este diferit la mine :-)
ee,dar sa fi gustat marul ala...nu stiu daca se putea cere mai mult unui mar:)reteta ar fi:sa fie unul intr-adevar bun,cu ostentatie rosu-inchis,lunguiet,o biblioteca de scoala,mica si inghetata,un micut calorifer cald,un sal si...nimic altceva:)
RăspundețiȘtergere