Seara peste grădina de trandafiri se lăsa aburul
- şi uneori era tot acolo când adormea
( gesturile lui fuseseră întotdeauna răzleţe
nu ştia niciodată să aleagă o pălărie ).
Soarele-i mângâiase deja picioarele subţiri şi claviculele
în umbră
avea pe buze un must cafeniu, de smochine.
Dimineaţa s-a aplecat uşor, şi-a ridicat bretelele rochiei verzi
şi-a aşteptat, privindu-se atent în oglindă, măcar un cuvânt.
compendiu de re-venire. în pieziş vedem lumea albă, strălucită, frumoasă. multe poze frumoase au curs pe aici. :) şi la noi cu pitici :)
RăspundețiȘtergereah grădina minunată, sub abur, ce frumos şi neaşteptat se întinde visarea peste stări şi cuvinte. ultimele două versuri m-au copleşit, deşi e greu de rezistat şi la gustul cafeniu, de smochine :-)
RăspundețiȘtergerere-intalnirea ma bucura la fel ca si curgerea,care aduce suflari noi:)re-AMIntirea,printr-un trup micut,filigrinat,cata forta trebuie sa existe acolo.sa aveti toate bucuriile lumii,ale lumilor
RăspundețiȘtergeredraga mea,visarea,se pare,se prelungeste,mii de efluvii in seara si intre culori.
RăspundețiȘtergeresmochinele sunt irezistibile,la propriu,si stau,la fel,in tacere,in fata oglizii asteptand soaptele lor.
iti multumesc ca ma insotesti