autor: Liviu Clisu
ea spune că mă iubeşte
dar ea nu ştie că s-a îndrăgostit de lumea asta
care îi dă cireşe, căpşune
şi ploi ca să poată dansa ea singură
pentru ea, un poet a scris un singur vers
a plâns de bucurie şi nu a mai scris apoi niciodată
şi nici lumina nu se aprinde în cinematograf
când finalurile sunt mai triste ( nu-i place asta )
ea spune că te iubeşte, băiete, ia seama
când ai zis o chestie, te aşezi lângă ea
aşa face ea, se lasă în mine ca în iarba înaltă, mă-ntreabă că da?
şi eu zic : aşa
ce frumoooos
RăspundețiȘtergeresunt cucerită total, iremediabil cum ar spune un poet :-)
atâta tandreţe în această poezie, deşi, aşa cum o arată şi încâlceala de verde, niciodată lucrurile nu sunt simple, indiferent cum ar părea "aşa"-ul, sau "da"-ul nostru :-) sau poate ca tocmai de aceea :-)
e cam straniu ca trebuie sa raspund eu,probabil ar fi mai firesc sa o faca autorul:)
RăspundețiȘtergereeu iubesc acea clipa din iarba inalta,cand totul este simplu,macar pentru cateva clipe,pana cand incepe sa te ingrijoreze din nou multimea firelor de iarba...si da,si eu cred ca un"da"contine,in insasi simplitatea lui,trene interminabile de povesti.
avem insa,vreau sa cred,tot timpul de pe lume sa le ascultam ,sa ne strecuram printre"incalceli".
ne bucuram asa mult ca iti place,draga:)