joi, 10 mai 2012

Tenis în parc





Mi se părea că acolo toţi voiau să stea cât mai mult
- respirau, oricum, rar, parcă era în Seurat;
puteai să spargi farfurii sau să spui rugăciuni
- oricum nu tresărea nimeni, nu avea niciun rost.

Uneori mi se părea că-i văd alergând cu mingi uşurele,
săream să le prind, pân' ajungeam în câte-un colţ îmbâcsit,
îmi amorţeau tâmplele, cârceii-mi tăiau gleznele
- aşa e, nu te poţi pune, în joc se spune că viteza-i a gândului.

Punct lângă punct parc-ar avea înţeles
- între timp însă, m-am aşezat, mă tot uit
ar trebui să ridic fileul, să culeg mingile
- dar e atât de frumos, că parc-aş fi singur...


2 comentarii:

  1. oh, ce frumusete aici.

    '- dar e atât de frumos, că parc-aş fi singur...' am citit de atatea ori versul acesta, rotund, ca linistea.

    RăspundețiȘtergere
  2. m-am gandit si eu,e oarecum straniu ca ajungem,repetitiv,uneori inconstient,la aceasta simbolistica a cercului,ca asociem linistea cu acea egalitate pe care o presupune asezarea fata de un punct fix.asta as fi vrut sa arat in versurile mele:un amurg in parc,amintind de seurat,cu jocuri asezate,doar,peste o pajiste imobila,verde,un om sezand linistit,ajungand sa se indoiasca pana si de substanta verdelui...
    ma bucur ca ti-a placut,ma gandeam ca fotografia te va opri acolo,in ea,un timp:)

    RăspundețiȘtergere

Blog Archive

Persoane interesate

Despre mine

Fotografia mea
mono no aware-conceptul nipon care m-a preocupat, poate, cel mai mult, cu a sa "evanescenţă a lucrurilor"
Un produs Blogger.