Astăzi se împlineşte un an de când am deschis prima dată Sprâncenele. Pentru toţi cei care...
Divane sunt peste tot
- pe unele le zăresc vag, altele mă-mbie cu stăruinţă,
mai sunt şi de-acelea care-mi stau, parcă, în cale
- şi ce bine e când mă hotărăsc să m-aşez.
Sub sprâncene voi, dragii mei,
aţi aşezat Nişte Divane...
vorbele mele nu le spun moliciunea
- ultimele cuvinte, atunci când m-aşez.
...
un an! îmi amintesc ziua în care le-am deschis, împreună... :-)
RăspundețiȘtergereoh un an! timpul nostru, împreună, pe Divanul de dincolo de timp.
ce frumos pe acest Divan. Si cat de bine ca el exista. stau pe divanul tau cu sete, sete de poezie. si mereu imi este stapanita. astfel, totul devine nu doar posibil, dar rotund.
RăspundețiȘtergerece frumos va ganditi voi la locul asta,prin astfel de lucruri se simte implinita viata mea,aceasta a fost,cum stiti,dorinta care m-a facut sa ies,cumva,din static: sa incerc sa creionez o lume in care sa ne regasim,in care sa intarziem,daca vrem,in care sa putem sa fim cat mai liberi cu putinta.
RăspundețiȘtergerepoate si de aceea - nu vreau sa ma "scot",cum s-ar spune - lucrurile de sub sparancene nu sunt intotdeauna periate,nu sunt curate cum ar fi pe deplin frumos si ideal: ele sunt, mai mult decat orice, "calde",cu scamele lor,cu neputintele lor,alteori,poate,cu epifaniile lor.miza,inainte de toate,este de a le infatisa asa cum defileaza ele sub sprancenele mele,as vrea,daca as putea,sa infatisez,mai degraba,suieratul clocotitor al vietii, cantecul ei inconfundabil,imperfect,insa adevarat in toate aparentele rataciri si regasiri.
iar impreuna este doar regasire si multumire,toate cu imbratisare:)