Prelucrare: Roxana Ghiţă
Îţi spun că sunt rănită
- şi "rănită" îmi dă idei noi despre insomnie
(nu ştiam mai nimic, mi-am dat seama),
mă mir cum de nu-i văd umbra pe ziduri
şi m-am trezit gândindu-mă la un pui opărit.
Umblu cu "rănită" prin casă şi mă aplec,
sunt neatentă, uit lucruri,
pierd clipa exactă în care să torn ceaiul,
nu mai ştiu ce mă fascina ieri la cartea aceasta.
De aceea probabil că spun inexact
că "rănită"-i acel pin alb, pirpiriu,
pe care-ţi ziceam că l-am zărit o clipă din tren
şi mi-am strâns haina pe mine.
...
nu...nu...nu e decât o dâră de cerneală invizibilă, un rapel în minunăţie, o creaţie a ne-cretului care îţi atinge retina ca un puf imaterial.
RăspundețiȘtergeree tremurul bucuriei unei culori care lasă urme adânci, proiectate undeva în mitologia timpului care se sfârşeşte. încolăcit în el însuşi, dragonul dac e vânt printre frunze şi lumina unei frumuseţi abisale.
rămas cu ochii părintre visele frunzelor verzi :)
nu am fost convinsă de primele două strofe, dar ultimele trei rânduri sunt magnifice, şi eu am devenit, acum, acel pin alb, pirpiriu...
RăspundețiȘtergere(e necesară acea repetiţie a lui "că" , că spun inexact, că rănită? e puţin cacofonică şi greoaie).
si mie imi plac tot ultimele trei randuri foarte mult. ;-) mi-am strans bluza rosie mai bine in jurul corpului dupa ce am citit ultimele randuri si ma uit in jur, cu teama, dupa un 'pin alb, pirpiriu'. o frica teribila s-a instalat in mine, si cat de puternice aceste trei versuri...
RăspundețiȘtergereFlipi,asta am simtit si eu:ca retina imi este atinsa in treacat de un puf imaterial,care scrijelea pleoapa,insa capilarele se regenerau instantaneu si ramanea doar rabojul unei poezii ,care va stearsa si ea cu prima clipire proaspata a unei noi vieti.
RăspundețiȘtergerete astept mereu printre visele verzi,plantele spun preamult despre asta.
:)
da,ai dreptate ca mereu,e suparatoare cacofonia,trebuia sa imi dau seama cand am transcris poezia aici,atat am cautat niste adjective pentru pinul pe care eu il simteam mult mai pompos,incat...e una dintre orbirile care ma fac sa nu vad urmele de turmeric pe chipul pe care trebuie sa il imortalizez si sa fiu de o atentie bolnava,mai degraba,la cum sta o suvita de par nesupusa:)si imi pare bine ca pinul a fost asezat in noi,cu toata naturaletea cu care ne spune el,ei ceva.
RăspundețiȘtergerein ceea ce priveste primele doua strofe,nu contest capacitatea lor firava de persuasiune,numai ca aici nu este treaba mea sa intervin,pentru mine a fost doar o traire puternica,covarsitoare,lia spus,si el,ca este atat de artificial "ranita"-ul,se prea poate,pentru mine era,atunci,foarte viu,voiam sa il indepartez de mine,am folosit ghilimele si.probabil,cuvinte prea mari,insa a fost stratagema mea de a ma imuniza.dar cred ca tu stiai deja asta:)
Cris ,cred ca am spus deja in comentariul trecut ce cred despre bucuria regasirii voastre in pinul alb-suna deja francmasonic,confreria pinului alb:)-,cat si despre lipsa de putere, sa zicem artistica, a primelor strofe.Ceea ce as avea de adaugat ar fi ca si eu purtam o bluza rosie atunci cand am scris versurile-si asta spune mult despre impactul cu tot ceea ce ne inconjoara,despre cum ne strangem vesmintele,in aparare si mangaiere,pe trupul nostru, supus,pana la urma:)
RăspundețiȘtergere