Foto: Roxana Ghiţă
Ştiu, nu încape vorbă că nu m-ai iubi
-învăţăm atâtea unul de la altul-
-doar că a venit iarăşi toamna
-şi ştii că nu mai e ca atunci.
Acum ne mângâiem fără grabă,
privim îngerii şi demonii defilând,
eu îţi cos tăcută rucsacul,
tu eşti revoltat împotriva genocidelor de la tv
-şi vezi: în fiecare clipă toamna e altfel.
Pe tine te sperie, pe mine m-apropie,
cercurile sunt tot mai largi
nu ne mai stă gândul la aniversări.
(În seara asta doar, că a venit strident toamna
şi mi-ai adus din nou boabe de iasomie).
...
este una dintre cele mai frumoase postări ale tale. tăcută, sărbătoresc şi eu, atât stridenţele toamnei cât şi suavităţile ei, mai presus de toate, însă, unduirea iubiţilor deveniţi, ei înşişi, prin Cuvântul tău, cercuri tot mai largi.
RăspundețiȘtergere:)Da,si aceste cuvinte sunt printre cele mai calde si elegante comentarii pe care le-a primit blogul,ca sa nu mai vorbim despre faptul ca eu nu am facut decat jumatate din munca:)
RăspundețiȘtergereCercurile tot mai largi, tot mai dizolvate in aerul auriu, privirile noastre,plecate spre locul acela pe care nu il putem localiza-si asta ne tot incita...:)
Multumesc,draga.
lucarne pe suflet: culoare imprimată rupestru într-un bastonaş vibrocil, extensie a unei conştiinţe eterne şi lumina ce inundă camera, reflectată, filtrată de simplitatea ubicue din transmisia luminoasă. mereu simplificat înspre banalul cel mai plin de sub-înţelesuri (sub-spâncene)
RăspundețiȘtergereSub-tilitatile tale,Flipi,atat de mult ma uimesc,de fiecare data:)Si cred ca rar am intalnit la cineva aceasta intalnire cu vocabulele mele preferate-lucarna,rupestru,filtrare...Doar atat,si ar fi de ajuns ca lumina sa inunde camera:)
RăspundețiȘtergereIar bastonasele banale nasc aliteratii de shamisen platonian