Îţi aud după ziduri plânsul înfundat
şi mi se accelerează pulsul
când zâmbetul îţi revine pe buze.
Iar noaptea, fără de griji,
îmi cauţi în somn pielea fierbinte
- cred că ai fost un micuţ placentar nărăvaş.
Sărim într-un picior unul pe lângă altul
- purtăm veşminte zdrenţuite de la orfani
- ştiu că toate gesturile capătă mister
când limbile focului nu ne spun totul.
...
incertitudinea, chiar ascunsă în spatele unor diacritice, devine visare sub imboldurile potrivite.
RăspundețiȘtergereviaţa e o oglindă a dansurilor, umbrele proiectate pe peretele alb ca laptele sunt prinosul trecerii.
Multumesc,Flipi,pentru acest prinos,pentru tacerea din spatele diacriticelor,pentru dansul suav,pentru cum stii sa atingi lucrurile,prefacandu-le in dans:)Intotdeauna iti prind gestul exact cand oglinda se intoarce spre ea insasi,si iarasi te astept
RăspundețiȘtergere