marți, 10 iunie 2014

Casa mătuşii Kaitlin














Lungă şi-naltă mi se părea pe atunci casa mătuşii Kaitlin
şi păşeam cu băgare de seamă prin încăperile haşurate de mătura ei
aşteptând să apară domni care au stat cu buzele strânse la nuntă.


Ultima dată am întâlnit-o ca să-mi iau rămas-bun,
mărturisindu-i că am un iubit mărunţel, cu ochi aurii;
şi-am rămas mult timp amândouă-ntre  gândurile pe care se aşezau
particule fine de august şi de noiembrie
ca într-un Modigliani târziu.






6 comentarii:

  1. oh, these walls vibrate with the life within but do not betray the story but rather keep it hidden. it is not until a bird flies through or you commit to words your tale that we truly know anything specific.

    love, love these photographs, this loving attention to this space.

    xo
    erin

    RăspundețiȘtergere
  2. pastrez cu drag cate o amintire din fiecare camera, draga mea! dor!

    RăspundețiȘtergere
  3. a treia imagine este o poezie in sine. si cum zice Erin, does not betray the story but rather it keeps it hidden, under all those carpets and curtains.
    este minunat ce ne-ai aratat aici. si, dintr-o data, vreau sa stiu misterele matusii kaitlin.

    RăspundețiȘtergere
  4. Dear Erin, this is one of the spaces of my childhood, I think that is the reason for which I feel that an inner life pulses in the walls, an inner light and its secrets:)yes, almost like a bird ,with their wings at the window, but we only think that is there...even Kaitlin, an aunt about I wrote here,is a being which exists only like an other voice of our deep wishes, and I feel now everything like a dark and quiet curtain in the morning,in the evening.
    thank you for this loving attention to this space....

    RăspundețiȘtergere
  5. :)da, Rox draga, cunoastem atat de bine noi,nu, de ...god, 25 de ani, fiecare camera, cu atatea povesti ale fiecareia dintre ele, atatea rasete, atatea amintiri cu mii de irizatii emotionale, de nerecuperat,acum,decat prin incercari de cuvinte spre ceva la care doar incercam sa ajungem. dorul este continuu, neostoit, ca si cum am merge continuu pe o sarma sub care nimeni nu este cuprins de frica si de timp.

    RăspundețiȘtergere
  6. draga mea Cris, stii ca,initial, asa se chema intentia mea- adica,voiam sa scriu o serie cu mai multe poezii despre matusa aceasta, si seria era numita chiar asa: misterele matusii Kaitlin. apoi mi-am zis ca e mai bine secrete,apoi am stiut ca nu vor fi decat acestea doua, si nu are rost sa le numesc in serie,ci doar sa repet numele ei in titulatura.
    sunt niste imagini si niste cuvinte de fosnet,de intentie, ca dupa o viata lunga,in care mai raman doar jumatatile de gesturi si de cuvinte, dupa ce totul s-a intamplat si s-a trait.sper ca vei veni odata si-odata,si am sa iti pot arata aceste interioare,si cum cade peste ele,in acelasi timp,lumina si umbrele.si vom inventa povesti multe,si poate o sa le si spunem,odata si-odata...:)

    RăspundețiȘtergere

Blog Archive

Persoane interesate

Despre mine

Fotografia mea
mono no aware-conceptul nipon care m-a preocupat, poate, cel mai mult, cu a sa "evanescenţă a lucrurilor"
Un produs Blogger.